ACCIDENT în Ungaria: Cel puţin 15 răniţi după ce un autocar cu muncitori s-a răsturnat pe autostradă

Un autocar elveţian, care transporta muncitori sezonieri sârbi, s-a răsturnat miercuri dimineaţa pe autostrada M1, între Viena şi Budapesta, în zona localităţii Nagyszentjanos (la 100 de kilometri vest de Budapesta), a anunţat poliţia.

225 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT în Ungaria: Cel puţin 15 răniţi după ce un autocar cu muncitori s-a răsturnat pe autostradă

ACCIDENT în Ungaria: Cel puţin 15 răniţi după ce un autocar cu muncitori s-a răsturnat pe autostradă (Imagine: Shutterstock)

"Potrivit primelor informaţii, şoferul conducea prea repede, din acest motiv vehiculul s-a răsturnat în şanţul de drenaj", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

În urma accidentului, au fost rănite 15 persoane, dintre care două cu răni grave, potrivit unor medici. Cei doi răniţi suferă de fracturi de coaste şi la nivelul coloanei vertebrale, dar viaţa lor este în afara oricărui pericol.

Răniţii au fost transportaţi la spitalele din Tatabanya, situat la 60 kilometri distanţă de Budapesta, şi Györ, aflat la 110 kilometri de capitala Ungariei.

Împotriva şoferului, în vârstă de 53 de ani, a fost iniţiată o anchetă pentru provocarea din neglijenţă a accidentului rutier.

"Pentru a proteja datele cu caracter personal, eu nu pot divulga naţionalitatea şoferului, dar pot să precizez că el nu este nici rus, nici maghiar", a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici