Accidente cu zeci de maşini şi circulaţie în condiţii de iarnă în statul american Wyoming

Cel puţin 70 de maşini au fost implicate, joi, în caramboluri pe autostrada din Wyoming, în Statele Unite, în timp ce zona este acoperită cu un strat de 25 de centimetri de zăpadă, au anunţat autorităţile.

139 afișări
Imaginea articolului Accidente cu zeci de maşini şi circulaţie în condiţii de iarnă în statul american Wyoming

Accidente cu zeci de maşini şi circulaţie în condiţii de iarnă în statul american Wyoming (Imagine: Wyoming Department of Transportation)

Un sector al autostrăzii a fost închis pe ambele sensuri, joi după-amiază, între Cheyenne, în sud-vestul statului Wyoming, şi Rawlins, în centrul statului, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care au generat mai multe accidente în zonă, au declarat oficialii, citaţi de NBC News, în pagina electronică.

Highway Patrol din Wyoming a anunţat că trei accidente mari au avut loc în decurs de doar câteva ore. Nu s-a înregistrat niciun mort, dar mai multe persoane au fost rănite, a precizat Highway Patrol, fără a oferi detalii despre răniţi.

Camerele de supraveghere ale Departamentului Transporturilor din acest stat arătau cozi lungi de camioane şi maşini blocate în cursul după-amiezii.

Viscolele şi avertizările de vreme rea erau în vigoare în parte a regiunii joi seara.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici