Accidentul cu români din Ungaria. MAE: Cei doi răniţi, spitalizaţi. Unul a fost operat

Cei doi români răniţi în urma accidentului din Ungaria sunt în continuare internaţi la un spital din zonă. Una dintre persoanele rănite va fi externată în perioada următoare, iar cea de-a doua a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

983 afișări
Imaginea articolului Accidentul cu români din Ungaria. MAE: Cei doi răniţi, spitalizaţi. Unul a fost operat

Accident cu români în Ungaria: Cei doi răniţi, spitalizaţi. Unul a fost operat

"Conform datelor obţinute de reprezentanţii Consulatului General al României la Gyula, cei doi cetăţeni români răniţi în urma accidentului sunt în continuare internaţi la un spital din zonă. Una dintre persoanele rănite va fi externată în perioada următoare, iar cea de-a doua a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind sub monitorizare medicală", precizează Ministerul Afacerilor Extrne (MAE), la solicitarea MEDIAFAX.

Familiile românilor au fost informate cu privire la situaţia acestora.

Accidentul rutier a avut loc duminică pe Drumul naţional 42 din Ungaria, între localităţile Berettyóújfalu şi Mezőpeterd, în apropierea frontierei cu România. Un microbuz înmatriculat în România a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism din Slovacia.

Un alt autoturism, înregistrat în România, a intrat în cele două vehicule care se loviseră iniţial, a comunicat Poliţia ungară, precizând că zece persoane au fost rănite în accident.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici