Administraţia SUA nu este mulţumită de răspunsul Iranului privind reactivarea Acordului nuclear

Administraţia Joseph Biden a anunţat că răspunsul Iranului la planul Uniunii Europene de relansare a Acordului nuclear din 2015 "nu este constructiv", ceea ce generează preocupări privind depăşirea acestei crize.

1704 afișări
Imaginea articolului Administraţia SUA nu este mulţumită de răspunsul Iranului privind reactivarea Acordului nuclear

Administraţia SUA nu este mulţumită de răspunsul Iranului privind reactivarea Acordului nuclear

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că a primit prin intermediul Uniunii Europene răspunsul Administraţiei de la Teheran.

"Studiem propunerea şi vom răspunde prin intermediul Uniunii Europene, dar, din nefericire, nu este constructivă", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de postul de televiziune CNN.

În schimb, Nasser Kanaani, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, a declarat că Teheranul a propus "o abordare constructivă", în scopul "finalizării negocierilor".

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat încrezător, joi, că Iranul şi Statele Unite vor accepta în următoarele zile, prin eforturile de mediere ale Uniunii Europene, reactivarea Acordului nuclear din 2015. "Eu sper că în următoarele zile va exista un acord pentru relansarea Planului Comun Complet de Acţiune (JCPOA)", denumirea oficială a tratatului nuclear dintre Iran şi marile puteri, a afirmat Emmanuel Macron.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a propus recent un plan de relansare a Acordului nuclear cu Iranul (Planul Comun Complet de Acţiune), inclusiv prin reintegrarea Statelor Unite în tratat, avertizând că, în caz contrar, există riscul unei "crize nucleare periculoase". La negocierile pentru relansarea Acordului nuclear din 2015 participă Iranul, Uniunea Europeană, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania.

În ultimele săptămâni, Statele Unite şi Iranul păreau să se fi apropiat, în cadrul negocierilor internaţionale, de un acord pentru relansarea tratatului din 2015. Washingtonul şi Teheranul au transmis răspunsuri referitoare la propunerea Uniunii Europene de reactivare a Acordului nuclear, dar nu este clar dacă vor fi necesare negocieri suplimentare. Conform unor surse citate de cotidianul Haaretz, noua formă a Acordului nuclear cu Iranul va include patru etape de implementare, cu durata de 165 de zile, în sensul opririi activităţilor nucleare iraniene în schimbul anulării sancţiunilor reimpuse de Statele Unite după decizia din 2018 a preşedintelui Donald Trump de retragere din tratat.

Israelul se opune relansării Acordului nuclear din 2015 şi a avertizat în mod repetat că va acţiona pentru a nu permite Iranului să fabrice arme nucleare. Guvernul israelian a cerut Washingtonului să impună condiţii dure în negocierile privind relansarea Acordului atomic.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici