AFP: Reuniunea UE va fi tensionată, din cauza divergenţelor privind intervenţia în Libia

Liderii europeni se vor reuni într-o atmosferă tensionată, joi, din cauza divergenţelor referitoare la intervenţia în Libia, la obiectivul acesteia şi la rolul NATO în acest caz, comentează AFP.

23 afișări
Imaginea articolului AFP: Reuniunea UE va fi tensionată, din cauza divergenţelor privind intervenţia în Libia

AFP: Reuniunea UE va fi tensionată, din cauza divergenţelor privind intervenţia în Libia

Programul reuniunii de două zile de la Bruxelles, care începe la ora 17.00 (18.00, ora României), este foarte încărcat.

Şefii de stat şi de guvern vor discuta despre perspectiva oferiririi unui ajutor financiar Portugaliei, împreună cu FMI. În paralel, ambasadorii statelor NATO vor continua negocierile pentru stabilirea rolului Alianţei în operaţiunea din Libia. Din cauza refuzului Turciei, NATO nu se poate implica în menţinerea zonei de interdicţie aeriană deasupra Libiei.

Conform unui diplomat, Statele Unite par să dea semne de nerăbdare în legătură cu NATO, Washingtonul dorind să predea cât mai rapid comanda operaţiunii din Libia. Se pare că un compromis cu Turcia ar prevedea ca NATO să participe la operaţiunea din Libia, dar statele din cadrul NATO care nu doresc acest lucru pot refuza.

Germania a decis să suspende participarea navelor sale la operaţiunile NATO din Marea Mediterană pentru a nu se implica în aplicarea embargoului maritim impus Libiei.

Premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat regretul în legătură cu "dezorganizarea europeană" în această situaţie. Liderii reuniţi la Bruxelles vor discuta măcar despre un rol al UE în Libia, existând posibilitatea participării la o misiune umanitară în această ţară.

În plus, trebuie să se stabilească ce se va întâmpla după eventuala înlăturare a regimului Muammar Kadhafi. "Intervenţia militară nu este un scop în sine, va trebui găsită o soluţie politică la această criză, iar Consiliul European trebuie să dezbată acest lucru", a subliniat o sursă apropiată de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici