Albania a expulzat diplomaţi iranieni ce ar fi fost implicaţi într-o tentativă de atentat ce viza echipa de fotbal a Israelului-presă

Albania a anunţat miercuri că ambasadorul Iranului la Tirana şi un alt diplomat iranian au fost expulzaţi pentru că ar fi fost implicaţi în acţiuni ilegale, aparent decizia având legătură cu o presupusă tentativă de a ataca echipa de fotbal a Israelului, potrivit cotidianului Times of Israel, care citează presa locală.

770 afișări
Imaginea articolului Albania a expulzat diplomaţi iranieni ce ar fi fost implicaţi într-o tentativă de atentat ce viza echipa de fotbal a Israelului-presă

Albania a expulzat diplomaţi iranieni ce ar fi fost implicaţi într-o tentativă de atentat ce viza echipa de fotbal a Israelului-presă

Un purtător de cuvânt ale Ministerului de Externe de la Tirana a declarat că cei doi oficiali iranieni au fost expulzaţi pentru "încălcarea statutului diplomatic", adăugând că decizia a fost luată în urma consultări cu mai multe ţări, printre care şi Israel.

Postul albanez Private Top Channel a relatat că cei doi diplomaţi sunt suspectaţi că ar avea legătură cu un incident de securitate care a avut loc în anul 2016, la un meci de fotbal dintre Albania şi Israel, însă informaţiile vehiculate de postul menţionat nu au fost confirmate de autorităţile de la Tirana, informează cotidianul Times of Israel.

Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în Albania şi Kosovo în urma meciului din noiembrie 2016, care a fost mutat în alt oraş din Albania în contextul temerilor că militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic pregăteau un atentat care ar fi vizat acest meci.

Planul de atac terorist ar fi fost coordonat de doi albanezi care au luptat în Siria alături de militanţii reţelei teroriste Stat Islamic.

Nu este clar în ce fel ar fi fost implicaţi oficiali iranieni în acestă tentativă de atentat în condiţiile în care reţeaua sunnită Stat Islamic consideră Iranul şiit drept inamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici