ALEGERI legislative anticipate în Kosovo, cu valoare de test pentru viitorul european al ţării

Kosovarii au început să voteze duminică într-un scrutin legislativ anticipat cu valoare de test pentru premierul în exerciţiu Hashim Thaçi, una dintre mizele principale fiind prezenţa la urne a minorităţii sârbe, considerată crucială în vederea unei apropieri a Priştinei de UE.

117 afișări
Imaginea articolului ALEGERI legislative anticipate în Kosovo, cu valoare de test pentru viitorul european al ţării

Hashim Thaçi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Thaçi, în vârstă de 46 de ani, care se află la putere în Kosovo de şapte ani şi care şi-a condus ţara către independenţa faţă de Serbia în 2008, candidează pentru al treilea mandat consecutiv de premier.

Un fost lider al gherilei separatiste care a ales politica, Thaçi pare să aibă o poziţie fragilizată de către o situaţie economică dificilă şi o rată a şomajului care afectează 35% din cei 1,8 milioane de locuitori ai ţării, un nivel similar celui înregistrat la sfârşitul lui 2007, atunci când obţinea primul mandat la conducerea Guvernului.

Cele aproximativ 2.300 de secţii de votare au fost deschise la ora 5.00 GMT (8.00, ora României) şi vor fi închise la ora 17.00 GMT (20.00, ora României).

"Sper ca situaţia economică să se îmbunătăţească", a declarat, după ce a votat la Priştina un pensionar, Daut Shalla.

"Guvernul care a condus ţara până acum nu s-a aflat la înălţimea sarcinilor şi trebuie să-l înlocuim", a declarat Nazmi Jashari, în vârstă de 66 de ani.

Thaçi a ancorat Kosovo pe calea apropierii de UE, acţionând în vederea încheierii, în aprilie 2013, a unui acord acord istoric vizând îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale cu Serbia, sub patronajul Bruxelles-ului.

Cu toate acestea, Belgradul refuză în continuare să recunoască independenţa Kosovo, proclamată în mod unilateral de către majoritatea albaneză.

Participarea minorităţii sârbe la acest scrutin este crucială în vederea apropierii Priştinei de UE.

Cei aproximativ 80.000 de sârbi care trăiesc în enclave izolate, în mijlocul unei majorităţi zdrobitoare a albanezilor, se vor prezenta la urne, ca la scrutinele precedente.

Însă în nordul Kosovo, o regiune care se învecinează cu Serbia, în care cei aproximativ 40.000 de sârbi sunt majoritari şi asupra căreia Priştina nu exercită practic niciun control, participarea lor pentru prima dată la un asemenea scrutin rămâne nesigură.

Zece din totalul de 120 de mandate le sunt garantate sârbilor, în cadrul Parlamentului kosovar.

La rândul său, Guvernul sârb, care a deschis în ianuarie negocieri de aderare la UE, a îndemnat comunitatea sârbă să se prezinte la vot.

- Pentru sârbi, votul este "o datorie patriotică"

"Participarea în alegeri (...) este o datorie patriotică pentru fiecare cetăţean sârb care trăieşte în Kosovo", a afirmat Guvernul de la Belgrad într-un comunicat.

Însă cu o zi înainte de vot, sârbii din nordul Kosovo păreau reticenţi

"Nu voi merge să votez", a declarat un jurist, Dragan Maksimovici, în vârstă de 38 de ani, care locuieşte în partea sârbă a oraşului împărţit pe criterii etnice Kosovska Mitroviţa.

"Nu-mi place felul în care suntem trataţi de către Belgrad. Ei încearcă să ne convingă că ştiu mai bine ce este bine pentru noi", s spus el.

"Să ai deputaţi în Parlamentul din Kosovo nu înseamnă nimic pentru mine. Ei nu se vor ocupa de problemele noastre", îşi exprimă nemulţumirea Maksimovici.

Behlul Beqaj, un profesor kosovar de ştiinţe politice la Priştina, apreciază că participarea comunităţii sârbe la scrutin este "importantă".

Participarea etnicilor sârbi va avea un impact pozitiv asupra aplicării Acordului de la Bruxelles", subliniază Beqaj.

În absenţa unor sondaje viabile, unii analişti apreciază că principalii favoriţi ai scrutinului sunt Partidul Democratic din Kosovo (PDK) al lui Thaçi şi principalul partid de opoziţie, Liga Democratică din Kosovo (LDK), condusă de către Isa Mustafa.

Corupţia endemică şi crima organizată vor rămâne principalele provocări, indiferent care va fi noul Executiv.

Thaçi "încearcă să se distenţeze de guvernarea sa trecută, în care corupţia a atins cote maxime", notează analistul Lavdim Hamidi.

În Parlamentul în exerciţiu, PDK al lui Thaçi deţine 32 din cele 120 de mandate, iar premierul în exerciţiu a guvernat cu susţinerrea minorităţilor şi mai multor formaţiuni mici.

În Kosovo, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, 47% din populaţie trăieşte în sărăcie, cu aproximativ 80 de euro pe lună, în contextul în care salariul mediu lunar este de 350 de euro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici