Alegeri legislative în Austria: Nouă partide politice sunt în cursă

Nouă partide politice sau liste sunt înregistrate la nivel federal la alegerile legislative de duminică din Austria, de la social-democraţii din SPOe la creştin-democraţii din OeVP, Piraţi sau Verzi.

204 afișări
Imaginea articolului Alegeri legislative în Austria: Nouă partide politice sunt în cursă

Alegeri legislative în Austria: Nouă partide politice sunt în cursă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Toate aceste partide sau coaliţii speră să treacă pragul de 4 la sută pentru a intra în Parlament.

Partidul social-democrat (SPOe, centru-stânga)

SPOe şi-a concentrat campania pe muncă, mizând, de asemenea, pe figura cancelarului Werner Faymann, "căpitanul" care a ţinut ţara "în mâini sigure" în plină criză financiară. SPOe este pe primul loc în sondaje de mai multe luni, fiind creditat cu 26-27 la sută din intenţiile de vot.

Partidul Popular (OeVP, centru-dreapta)

Partidul conservator a avansat teme tradiţionale precum familia şi competenţa în domeniul economiei pentru a încerca să le ia primul loc social-democraţilor şi să recupereze postul de cancelar, pe care l-au pierdut în 2006. Ei sunt creditaţi cu 22-23 la sută în ultimele sondaje.

Partidul Liberal (FPOe, extrema dreaptă)

În Guvernul din 2000-2005 cu OeVP, FPOe versiunea Heinz Christian Strache a apărut deseori în presă din cauza unor derapaje. Alături de temele clasice împotriva Uniunii Europene, moneda unică, imigraţie şi islam, FPOe şi-a concentrat o parte din campanie pe întreprinderile mici şi mijlocii. Partidul este creditat cu 19-21 la sută în ultimele sondaje.

Verzii (Die Grünen)

Conduşi pentru prima dată de Eva Glawischnig, singura femeie cap de listă a unui partid reprezentat în Parlament, ecologiştii vor încerca să profite de numeroasele cazuri de corupţie. Ei propun în special o lege privind transparenţa, pentru a consolida sancţiunile împotriva aleşilor condamnaţi. Verzii sunt creditaţi cu 14-15 la sută în ultimele sondaje.

Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZOe, extrema dreaptă)

Partid provenit din sciziunea extremei drepte austriece în 2005, BZOe a fost condus încă de la înfiinţarea sa de charismaticul lider populist Jörg Haider, decedat în octombrie 2008. Rămas fără liderul său istoric, partidul este afectat de probleme judiciare şi este în concurenţă directă cu FPOe şi Echipa Stronach pentru a obţine voturile alegătorilor contestatari. El este creditat cu 2-4 la sută în ultimele sondaje.

Echipa Stronach (centru-dreapta)

Partidul a fost fondat în toamna lui 2012 de miliardarul canadiano-austriac Frank Stronach (81 de ani), care militează în special pentru revenirea la monedele naţionale la nivel european. Prezent cu un grup parlamentar graţie recrutării a cinci deputaţi ai BZOe, capitalul său de plecare (12 la sută din intenţiile de vot la înfiinţare) s-a erodat progresiv. El este creditat cu 6-7 la sută în ultimele sondaje.

Piraţi, Liberali (NEOS, centru-dreapta), Partidul Comunist (KPOe)

Aceste partide nu sunt prezente în Parlament dar sunt implicate la nivel federal. Piraţii şi comuniştii constituie o forţă politică locală, în special la Graz (capitala Stiriei, în sud) comuniştii. Lista liberală NEOS conţine personalităţi din lumea întreprinderilor, ca fostul director al gigantului din construcţii Strabag, Hans Peter Haselsteiner. Intrarea în Parlament a KPOe şi a Piraţilor este improbabilă, în timp ce NEOS, creditat cu 3-4 la sută ar putea perturba jocul alianţelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici