Alertă falsă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat la New York

Un avion al companiei American Airlines care venea de la Barcelona a aterizat în siguranţă, duminică, pe aeroportul JFK din New York, în urma unei alerte cu bombă, care în final s-a dovedit a fi falsă.

126 afișări
Imaginea articolului Alertă falsă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat la New York

Alertă falsă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat la New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul, care avea la bord 200 de pasageri şi nouă membri ai echipajului, a fost dus într-o zonă securizată a aeroportului după aterizare, unde au fost mobilizate echipe de genişti, unităţi cu câini special antrenaţi şi echipaje de urgenţă, a precizat Departamentul de pompieri din New York, relatează ABC News.

Avionul, care asigura cursa 67 Barcelona-New York, a fost evacuat şi nu s-au raportat cazuri de persoane rănite.

Echipe ale poliţiei au folosit patru câini pentru a inspecta bagajele pasagerilor de la bordul avionului.

FBI a anunţat că în urma verificărilor nu s-au găsit explozibili, iar situaţia pe aeroport a revenit la normal. Deocamdată nu se ştie cine a făcut ameninţarea cu bombă.

American Airlines a prezentat scuze clienţilor săi, precizând însă că siguranţa pasagerilor şi a echipajului este principala sa prioritate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici