Alexis Tsirpas se pregăteşte de "marile confruntări" care vor avea loc în Grecia după alegeri

Alexis Tsirpas, liderul partidului de stânga Syriza, a apreciat joi că o victorie a formaţiunii sale în alegerile legislative de duminică din Grecia va marca începutul unei perioade "dificile", cerând "determinare şi convingere" pentru a se pregăti de "marile confruntări".

228 afișări
Imaginea articolului Alexis Tsirpas se pregăteşte de "marile confruntări" care vor avea loc în Grecia după alegeri

Alexis Tsirpas se pregăteşte de "marile confruntări" care vor avea loc în Grecia după alegeri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem pe deplin conştienţi că începând de luni vom avea o sarcină dificilă", a declarat Tsirpas, în cadrul unui miting, la Atena, văzându-se deja victorios în scrutinul legislativ de duminică.

"Calea pe care am ales-o cere determinare, convingere şi fermitate în faţa marilor confruntări care ne aşteaptă", a adăugat şeful opoziţiei antiausteritate care devansează conservatorii, aflaţi la putere, în sondaje.

"Grecia dotată cu un Guvern Syriza îşi va negocia ferm, cu determinare şi împeună cu aliaţii săi din Europa datoria scumpă şi nesustenabilă", a afirmat el.

"Nu intenţionăm să ne aliem la guvernare cu emisarii Memorandumului", a avertizat el. În Grecia, termenul Memorandum desemnează catalogul de măsuri de austeritate impus ţării de creditorii săi, UE şi FMI, din 2010, în schimbul unor împrumuturi.

Pablo Iglesias, liderul partidului antiliberal spaniol Podemos, s-a alăturat lui Alexis Tsipras la tribună la finalul discursului său.

"Un vânt de schimbare democratică suflă în Grecia. În Grecia, această schimbare se cheamă Syriza, în Spania se cheamă Podemos", a spus în greacă Iglesias.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici