Angela Merkel, atacată de către rivalul din SPD cu privire la trecutul său est-german

Peer Steinbrück, rivalul social-democrat al cancelarului german Angela Merkel, a provocat un nou scandal, acuzând-o de lipsă de entuziasm pentru Europa din cauza educaţiei sale est-germane, cu mai puţin de 50 de zile până la alegerile legislative.

215 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel, atacată de către rivalul din SPD cu privire la trecutul său est-german

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fără îndoială, cei mai fervenţi apărători ai cancelarului conservator sunt membri ai partidului de extremă stânga Die Linke, care se manifestă de obicei cu discreţie în privinţa legăturilor sale cu partidul comunist SED, cel care conducea cu o mână de fier defuncta Republică Democrată Germană (RDG).

Duminică, în cadrul unei întâlniri cu cititori ai cotidianului berlinez Tagesspiegel, candidatul la postul de cancelar din partea SPD a declarat că este de acord cu fostul cancelar Helmut Schmidt cu privire la afirmaţia că Merkel "nu este cuprinsă de entuziasm pentru Europa".

Steinbrück a explicat ulterior de ce a făcut această afirmaţie. "Sunt convins, faptul că a primit până la 1989/1990 o cu totul altă formare personală şi politică decât cea primită de către cei care au trăit procesul de integrare europeană de la începutul anilor '50 a jucat un rol", a precizat el.

Ţinând cont de faptul că alegerile legislative vor avea loc pe 22 septembrie, declaraţiile sale au fost imediat interpretate de către unii ca o stigmatizare a cetăţenilor germani proveniţi din fosta RDG.

Cancelarul s-a născut la Hamburg, în nordul Germaniei, în urmă cu 59 de ani, dar avea vârsta de patru ani pe când tatăl său, pastor, s-a instalat în RDG împreună cu familia sa.

Christine Lieberknecht, şefă de Guvern a landului Turingia (est, fosta RDG), şi membră a CDU, partidul cancelarului, a apreciat că Steinbrück demonstrează "nu numai că nu o cunoaşte prea bine pe cancelar, dar nici oamenii din noile landuri şi istoria lor".

"Este o ofensă pentru foştii cetăţeni ai RDG", care, în spatele Zidului Berlinului, aspirau la libertatea oferită de Europa Occidentală, a adăugat delegatul guvernamental însărcinat cu noile landuri federale, Christoph Bergner (CDU).

În cadrul stângii, declaraţiile lui Steinbrück au declanşat critici violente. O preşedintă a Die Linke, Katja Kipping, a vorbit despre o "calomnie venită din adâncurile Războiului Rece".

În schimb, SPD a păstrat tăcerea după ieşirea liderului său, un comportament devenit firesc de la începutul campaniei, în cursul căreia Steinbrück a făcut numeroase gafe şi declaraţii incomode.

În opinia politologului Klaus Schroeder, de la Universitatea Liberă din Berlin, declaraţiile lui Steinbrück arată că acesta cedează "panicii". "SPD nu reuşeşte să lupte cu Merkel, nu mai are idei; Merkel le-a luat" şi atacă persoana cancelarului, ceea ce "îl va costa scump, deoarece Merkel este mai populară decât CDU", a declarat el pentru AFP.

"Alegătorii văd ceea ce se întâmplă în Franţa, Spania, Portugalia şi spun că, în comparaţie, Germania a ieşit mai bine, ceea ce este în avantajul său, iar când Steinbrück o atacă pentru motive greşite, este sortit eşecului", a adăugat el.

Într-un sondaj apărut miercuri în cotidianul Bild, coaliţia guvernamentală actuală, reunind conservatorii (CDU/CSU) şi liberalii FDP, totalizează 44% din intenţiile de vot, cu patru puncte procentuale mai mult decât coaliţia formată din SPD (26%) şi Verzi (14%).

Referitor la lipsa de entuziasm a cancelarului, aceasta nu este unică în Europa, subliniază Schroeder, este "stilul său politic, nu are nimic de a face cu locul de unde vine, nu este o pasionaria, ea este pragmatică, rezervată, pare chiar rece, dar aceasta este valabil în toate domeniile".

Germanii par să o aprecieze, însă. Într-un sondaj difuzat joi de postul public de televiziune ARD, 60% o preferă pe Merkel la postul de cancelar în timp ce Steinbrück acumulează un procentaj de 28%.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici