Aproape 200.000 de oameni sunt prizonieri politici în Coreea de Nord, arată un raport american

Statele Unite au somat marţi Coreea de Nord să respecte drepturile cetăţenilor săi, dintre care mai multe sute de mii sunt prizonieri în vastul sistem penitenciar al regimului de la Phenian din cauza părerilor personale, conform raportului unui ONG american.

162 afișări
Imaginea articolului Aproape 200.000 de oameni sunt prizonieri politici în Coreea de Nord, arată un raport american

Kim Jong-un, liderul Coreei de Nord (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Conform documentului, publicat de Comisia pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, cu sediul la Washington, există în jur de 150.000 şi 200.000 de prizonieri politici în Coreea de Nord. Unii dintre ei au fost condamnaţi pentru delicte minore, ca de exemplu pentru fredonarea unor melodii sud-coreene sau călătorii în China vecină.

Bazându-se pe interviuri cu 60 de foşti prizonieri şi gardieni în penitenciare, raportul avertizează faţă de "o rată a mortalităţii exorbitantă în rândul deţinuţilor", generată de "abuzuri, tortură, execuţii şi subnutriţie".

Reacţionând la acest text, Robert King, emisarul special al Statelor Unite pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, a somat Phenianul să "respecte drepturile omului". Conform acestuia, la ora actuală presa preferă să vorbească despre proiectul regimului de a lansa o rachetă pentru a plasa pe orbită un satelit de observare. Statele Unite şi aliaţii lor văd în această lansare un test cu rachetă balistică pe care îl denunţă.

Presa, a apreciat King, "are tendinţa de a arăta mai mult interes pentru rachete şi bombe decât pentru drepturile omului şi taberele de prizonieri, care sunt mai dificil de văzut".

"Nord-coreeni au permis (presei străine) să vină şi să observe lansarea unei rachete. Însă nu îi vor lăsa să vadă ce se petrece în tabere", a adăugat acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici