Aproape 300 de locuinţe, inundate de Prut în Republica Moldova

Aproape 300 de locuinţe din sate aflate pe Prut în Republica Moldova au fost inundate, iar mii de persoane au fost evacuate, după ruperea digului de protecţie al satului Nemţeni din raionul Hânceşti, relatează Info-Prim Neo, în pagina electronică.

70 afișări
Imaginea articolului Aproape 300 de locuinţe, inundate de Prut în Republica Moldova

Aproape 300 de locuinţe, inundate de Prut în Republica Moldova (Imagine: Vargzasi Levente/Arhiva Mediafax Foto)

Digul a cedat marţi seară, iar de atunci echipele de intervenţie au reuşit să efectueze lucrări de consolidare pe o distanţă de 250 de metri, a declarat ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Cruc.

Conform informaţiilor disponibile joi dimineaţă, în satul Cotul Morii au fost inundate 56 de case, iar 1.180 de persoane au fost evacuate.

În satul Obileni, aflat tot în raionul Hânceşti, forţele de intervenţie construiesc un nou dig de protecţie, cu o lungime de 120 de metri şi înălţimea de 50 de centimentri, iar evacuarea are loc cu ajutorul a două bărci cu motor.

Autorităţile moldovene afirmă că riscul de inundaţii se menţine şi în oraşul Ungheni, apărat de un dig din pământ.

Nivelul Prutului la Cotul Morii, Pogăneşti şi în zona Cahul a crescut cu 2 centimetri, iar în dreptul localităţii Cantemir creştrea este de 6 centimetri. Autorităţile moldovene au afirmat că situaţia de pe Nistru se menţine stabilă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici