Arabia Saudită, principala sursă de promovare a extremismului islamic în Marea Britanie

Arabia Saudită este principala sursă de promovare a extremismului islamic în Marea Britanie, acuză Societatea Henry Jackson, potrivit unui raport citat de BBC News online.

892 afișări
Imaginea articolului Arabia Saudită, principala sursă de promovare a extremismului islamic în Marea Britanie

Arabia Saudită, principala sursă de promovare a extremismului islamic în Marea Britanie

Potrivit raportului, există "o legătură clară şi din ce în ce mai mare" între organizaţii islamiste, fonduri primite din străinătate şi grupuri teroriste.

Institutul Henry Jackson, specializat în relaţii externe, a solicitat o anchetă publică privind rolul Arabiei Saudite şi al altor ţări din regiunea Golfului Persic.

Ambasada Arabiei Saudite susţine că acuzaţiile sunt "absolut false".

Raportul a identificat o serie de state din zona Golful Persic care furnizează susţinere financiară moscheilor şi instituţiilor educaţionale musulmane din Marea Britanie care sunt surse de extremism. În fruntea listei este Arabia Saudită, unul dintre aliaţii apropiaţi ai Marii Britanii şi Statelor Unite.

Acuzaţiile au fost formulate în contextul în care Arabia Saudită şi alte ţări arabe au impus o blocadă Qatarului tocmai pentru că ar susţine terorismul islamist. Potrivit raportului, criticile Riyadului la adresa Administraţiei de la Doha sunt o formă de "ipocrizie".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici