ATENTAT la Beirut: Cel puţin 22 de morţi şi peste 300 de răniţi în cel mai sângeros atac din ultimele trei decenii - FOTO

Cel puţin 22 persoane au fost ucise, joi, în cel mai sângeros atentat din ultimele trei decenii comis la periferia de sud a Beirutului, fieful Hezbollah, mişcare ce luptă împotriva insurgenţilor din Siria alături de regimul lui Bashar al-Assad, potrivit unui nou bilanţ al poliţiei.

483 afișări
Imaginea articolului ATENTAT la Beirut: Cel puţin 22 de morţi şi peste 300 de răniţi în cel mai sângeros atac din ultimele trei decenii - FOTO

ATENTAT la Beirut: Cel puţin 22 de morţi şi peste 300 de răniţi în cel mai sângeros atac din ultimele trei decenii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Puternica explozie, revendicată de o grupare necunoscută care se declară afiliată rebelilor sirieni, are rezonanţa unei sfidări la adresa şefului mişcării şiite Hassan Nasrallah, care a afirmat cu o zi înainte că a luat măsuri pentru a evita un al doilea atentat după cel din 9 iulie în acest cartier.

Potrivit unui bilanţ provizoriu al Crucii Roşii, atentatul s-a soldat, de asemenea, cu 325 de răniţi.

Anterior, Crucea Roşie a anunţat că cel puţin 18 persoane au fost ucise şi aproximativ 250 rănite în deflagraţia produsă la o intersecţie din Roueiss, un sector rezidenţial şi comercial foarte populat de la periferia şiită.

Agenţia Naţională de Informaţii (ANI) a anunţat vineri dimineaţa că şapte persoane, inclusiv un bărbat şi trei copii ai săi, au fost daţi dispăruţi.

Un locuitor a povestit pentru un post de televiziune libanez că a văzut o furgonetă care s-a întors de trei ori în acest sector, ca şi cum căuta un loc pentru a parca, înainte de a exploda în plină stradă. Un alt martor ocular a vorbit despre un adevărat "seism".

Un fotograf al AFP a văzut maşini în flăcări, cadavre carbonizate şi clădiri incendiate care obligau pompierii să folosească scările pentru a scoate afară locatarii blocaţi în apartamente. Unii purtau măşti de gaze pentru a nu se asfixia.

Persoane din cadrul serviciilor de securitate ale Hezbollah, în civil, erau prezente în masă în apropierea zonei, unde anchetatorii căutau indicii în mijlocul unei grămezi de carcase de maşini carbonizate.

Postul de televiziune al Hezbollah, Al-Manar, a prezentat imagini cu o mulţime panicată şi furioasă strânsă la faţa locului.

"Terorismul loveşte din nou periferia sudică", a comentat prezentatorul Al-Manar, în opinia căruia partidul şiit "plăteşte preţul poziţiei sale".

Hezbollah, un aliat al regimului Assad, care luptă de mai multe luni împotriva rebelilor în Siria, a devenit oaia neagră a insurgenţilor sirieni, majoritatea sunniţi.

Preşedintele libanez Michel Sleimane a condamnat atentatul "terorist", "criminal" şi "laş", care poartă, potrivit lui, "amprenta Israelului", inamicul jurat al Hezbollah.

Ministrul sirian al Informaţiilor, Omrane al-Zohbi, a denunţat, de asemenea, "cu fermitate" atentatul, apreciind că este "un serviciu adus inamicului israelian".

Analistul şi expertul Hezbollah, Waddah Charara, a avansat, de asemenea, pista israeliană.

"Acest atentat se înscrie în linia războiului dintre Israel şi mişcarea şiită, care s-a tradus recent prin incursiunea soldaţilor israelieni în teritoriul libanez", a declarat el. "Statul evreu şi Hezbollah fac schimb în prezent de mesaje explozive".

La New York, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi Consiliul de Securitate au "condamnat" acest atentat.

Potrivit unui comunicat al ONU, Ban "cere insistent, în această perioadă de tensiuni intense, tuturor libanezilor să rămână uniţi, să se ralieze în spatele instituţiilor statului şi să păstreze securitatea şi stabilitatea" ţării.

La rândul său, Consiliul de Securitate le-a cerut libanezilor "să se abţină de la orice implicare în criza siriană", subliniind "necesitatea de a urmări în justiţie responsabilii" acestui "act odios".

Atentatul de joi este cel mai sângeros comis la periferie de la tentativa de asasinare, în 1985, de către CIA a lui Mohammad Hussein Fadlallah, Ghidul spiritual al Hezbollah la momentul respectiv, care s-a soldat cu aproximativ 80 de morţi.

Acesta este, de asemenea, şi cel mai sângeros atentat comis la Beirut în perioada de după războiul civil, după cel din 2005 împotriva premierului Rafic Hariri, soldat cu 23 de morţi.

Liderul Hezbollah urmează să vorbească vineri, cu ocazia unei ceremonii prevăzute înaintea atentatului, pentru comemorarea încheierii războiului din 2006 cu Israelul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici