ATENTATELE din Paris: O nouă arestare în ancheta atacurilor din capitala Franţei

O femeie a fost arestată marţi, la periferia Parisului, pentru presupuse legături cu un intermediar cu singurul bărbat inculpat în ancheta cu privire la atacurile de la Paris, potrivit unor oficiali apropiaţi anchetei, relatează AP în pagina electronică.

291 afișări
Imaginea articolului ATENTATELE din Paris: O nouă arestare în ancheta atacurilor din capitala Franţei

Nouă arestare în ancheta atacurilor de la Paris în legătură cu apartamentul luat cu asalt (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Doi oficiali au declarat marţi, pentru AP, sub protecţia anonimatului, că femeia, al cărei nume nu a fost dezvăluit, este partenera intermediarului.

Intermediarul, în vârstă de 25 de ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost arestat marţi la domiciliu, la Malakoff, în sudul Parisului, de către poliţia antiteroristă. Câteva ore mai târziu, poliţia a efectuat, împreună cu suspectul, o altă percheziţie, la un apartament din Saint-Denis, şi a arestat-o pe partenera acestuia, care se afla în apartament. Bărbatul şi partenera sa au fost reţinuţi şi încarceraţi în vestul Parisului.

Intermediarul s-a aflat în contact cu Jawad Bendaoud, acuzat de adăpostirea lui Abdelhamid Abaaoud - presupusul organizator al atacurilor comise pe 13 noiembrie la Paris, soldate cu 130 de morţi. Intermediarul, care era cunoscut de poliţie pentru trafic de droguri, s-a aflat în contact şi cu Hasna Aitboulahcen, vara lui Abaaoud.

Partenera sa a fost reţinută la Saint-Denis, o suburbie din nordul Parisului, unde poliţia l-a ucis, într-un asalt, pe 18 noiembrie, pe Abaaoud, pe vara acestuia şi un bărbat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici