Video ATENTATUL din Bangkok: Autorităţile au identificat "câţiva suspecţi" în imaginile surprinse de camerele de supraveghere - VIDEO

Premierul thailandez a declarat marţi că autorităţile au identificat "câţiva suspecţi" în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la atentatul comis luni la un templu din Bangkok, soldat cu cel puţin 20 de morţi şi 140 de răniţi, relatează Associated Press în pagina online.

542 afișări

Premierul Prayuth Chan-ocha a promis că autorităţile îi vor găsi pe autorii celui mai grav atac din istoria ţării.

"Acesta este cel mai grav incident care s-a întâmplat în Thailanda (...). Au mai fost bombe mici sau doar zgomot, dar de data aceasta au vizat vieţi nevinovate. Vor să ne distrugă economia, turismul", a precizat şeful Guvernului.

Explozia de luni a avut loc într-o zonă plină de turişti şi muncitori.

"Astăzi am văzut imaginile camerelor de supraveghere, am văzut câţiva suspecţi, dar nu era clar. Trebuie să-i găsim", a afirmat Prayuth.

"Este mult mai clar cine sunt atacatorii, dar nu pot spune mai multe acum", a declarat la rândul său ministrul Apărării, Prawit Wongsuwan. "Nu am exclus terorismul", a adăugat el, în timp ce se îndrepta spre reuniunea de marţi a Guvernului.

El a recunoscut că autorităţile nu ştiau de plănuirea unui atac. "Nu am avut informaţii despre acest atac", a precizat el.

Prayuth a promis că "atacatorii vor fi găsiţi", deşi a notat că este posibil să fie un singur autor.

Până în prezent a fost confirmat decesul a 20 de persoane în urma atacului, printre victime fiind şi trei cetăţeni chinezi şi un filipinez.

Ambasada Statelor Unite din Bangkok a transmis un mesaj de urgenţă destinat cetăţenilor americani, în care îi sfătuieşte să evite zona templului hindus în care s-a produs atentatul.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici