Audierea lui Dominique Strauss-Kahn la tribunalul din New York, amânată pentru 23 august

Următoarea audiere în cazul lui Dominique Strauss-Kahn la tribunalul din New York a fost din nou amânată, pentru 23 august, la o zi după mărturia la un post de televiziune a cameristei care îl acuză pe fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) de agresiuni sexuale.

128 afișări
Imaginea articolului Audierea lui Dominique Strauss-Kahn la tribunalul din New York, amânată pentru 23 august

Audierea lui Dominique Strauss-Kahn la tribunalul din New York, amânată pentru 23 august (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat condiţionat la ultima sa audiere, la 1 iulie. În acea zi, procurorii au apreciat că femeia a oferit Marelui juriu şi procurorilor o mărturie parţial eronată, justificând astfel sfârşitul consemnării la domiciliu a lui Strauss-Kahn.

Fostul director al FMI este de atunci liber, dar nu are dreptul de a părăsi Statele Unite. El aşteaptă la New York să compară în cadrul unei noi audieri. Iniţial fixată pentru 18 iulie, apoi la 1 august, aceasta a fost din nou amânată, pentru 23 august.

"Ne-am dat acordul pentru a amâna audierea în faţa judecătorului (Michael) Obus de la 1 august până pe 23 august", au scris marţi avocaţii lui Strauss-Kahn, William Taylor şi Benjamin Brafman, într-un comunicat. "Credem că procurorul continuă să ancheteze. Noi sperăm că, până la 23 august, va lua decizia de a abandona" acuzaţiile, adaugă ei.

Biroul procurorului din Manhattan a confirmat imediat această informaţie, precizând într-un comunicat că "ancheta în cadrul acestui caz penal în curs continuă".

Audierea care a fost amânată viza probleme importante, în special să permită fixarea unei date pentru începutul procesului, în cazul în care nu se anunţa abandonarea celor şapte capete de acuzare formulate împotriva lui Strauss-Kahn, aşa cum speră avocaţii francezului.

Aceste amânări repetate întreţin misterul asupra viitorului acestei proceduri penale, în condiţiile în care majoritatea experţilor apreciază că îndoielile emise de Parchet asupra credibilităţii lui Nafissatou Diallo fac dificilă organizarea unui proces.

Această nouă amânare intervine la câteva ore după interviurile acordate duminică şi luni de cameristă săptămânalului Newsweek şi postului de televiziune american ABC, după zece săptămâni de tăcere totală.

"Vreau să se facă dreptate, vreau ca el să meargă la închisoare. Vreau să ştie că există locuri în care nu-şi poate folosi puterea, unde nu-şi poate folosi banii", a declarat Nafissatou Diallo.

Consecinţele acestor apariţii publice asupra procedurii sunt greu de estimat, acestea fiind neobişnuite într-un caz aflat în aşteptarea procesului. "Interviurile acuzatoarei lui Strauss-Kahn accentuează îndoielile asupra proiectelor procurorilor", titra miercuri New York Times.

Speculaţiile asupra evoluţiei cazului s-au înmulţit după întâlnirea, săptămâna trecută, între procurorul din New York Cyrus Vance şi David Koubbi, avocatul lui Tristane Banon, tânăra care îl acuză în Franţa pe Dominique Strauss-Kahn de tentativă de viol.

Conform presei, procuorul ar putea cere autorităţilor franceze autorizaţia de a o interoga pe Banon, chiar dacă cele două cazuri nu au nici o legătură între ele.

Între timp, avocatul lui Diallo, Kenneth Thompson, a anunţat în cotidianul din New York că o plângere în civil, pentru a obţine despăgubiri, ar uma să fie depusă în cursul acestei săptămâni.

Acest lucru întreţine misterul, deoarece, în general, victimele aşteaptă ca procedura penală să avanseze înainte de a depune plângere în civil, pentru a nu da sentimentul juraţilor că demersul lor este motivat de câştiguri materiale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici