Baerbock crede că UE nu trebuie să asiste pasiv la tentativele Chinei de schimbare a ordinii globale

Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, a acuzat luni China că ar încerca să modifice ordinea internaţională bazată pe reguli, argumentând că Uniunea Europeană nu trebuie să asiste pasiv la presiunile exercitate de Beijing asupra unor state asiatice.

379 afișări
Imaginea articolului Baerbock crede că UE nu trebuie să asiste pasiv la tentativele Chinei de schimbare a ordinii globale

Baerbock crede că UE nu trebuie să asiste pasiv la tentativele Chinei de schimbare a ordinii globale

"Mulţi dintre partenerii noştri din Asia simt deja cum China încearcă să înlocuiască ordinea internaţională bazată pe reguli cu propriile reguli. China susţine că nu sunt reguli, deşi a ratificat tratate internaţionale. Europenii nu trebuie să se ascundă într-o cochilie", a afirmat Annalena Baerbock, potrivit site-ului Tagesschau.de, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe din Grupul G7, desfăşurată în oraşul japonez Karuizawa.

Annalena Baerbock a fost în urmă cu câteva zile în China, unde s-a remarcat printr-o serie de afirmaţii controversate referitoare la poziţia Beijingului faţă de Taiwan şi faţă de invazia militară rusă în Ucraina. Baerbock a afirmat că Uniunea Europeană nu ar accepta o acţiune militară a Chinei în Taiwan, contrazicându-l pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a cerut evitarea implicării într-un astfel de conflict.

"O operaţiune militară chineză în Taiwan ar fi un scenariu de groază, care ar genera unde de şoc" asupra economiilor Chinei şi Germaniei. "Urmărim cu multă îngrijorare tensiunile din Strâmtoarea Taiwan", a declarat Baerbock vineri, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung. În replică, Qin Gang, ministrul chinez de Externe, a acuzat statele occidentale că susţin aspiraţiile separatiste ale Taiwanului.

În plus, Annalena Baerbock a îndemnat China să insiste ca Rusia să oprească războiul din Ucraina. "China trebuie să îndemne agresorul rus să oprească războiul. Nicio altă ţară nu are influenţă mai mare asupra Rusiei decât China, iar modul în care foloseşte această influenţă afectează direct interesele esenţiale ale Europei", a susţinut ministrul german de Externe.

De altfel, Baerbock a susţinut că statele din cadrul Uniunii Europene au o poziţie unitară privind criza din Taiwan, deşi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat pentru evitarea implicării într-un eventual conflict. "Noi nu putem să asistăm indiferenţi la tensiunile din Strâmtoarea Taiwan", a afirmat Baerbock. Ministrul german de Externe a argumentat că poziţia Parisului trebuie să reflecte "în mod unitar politicile Uniunii Europene faţă de China". "În problemele centrale, nu doar că ne apropiem poziţiile în funcţie de interese şi valori, ci şi urmărim o linie comună la nivel politic şi strategic", a susţinut Baerbock.

Un grup politic din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD) a criticat abordarea ministrului german de Externe faţă de China, avertizând asupra consecinţelor economice ale erodării relaţiilor comerciale cu Beijingul.

Emmanuel Macron a afirmat recent, cu ocazia unei vizite de stat în China, că Uniunea Europeană nu trebuie să urmeze strict politicile Washingtonului sau Beijingului în problema Taiwanului. "Cel mai rău lucru ar fi ca noi, europenii, să devenim imitatori, să ne adaptăm la ritmul american sau la reacţiile exagerate ale Chinei", a declarat Macron într-un interviu acordat publicaţiilor Les Échos şi Politico, pledând pentru consolidarea "autonomiei strategice" a Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
germania,
ue,
china

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici