Bancnote în valoare de 100.000 de euro, descoperite plutind pe Dunăre, în Austria, de un trecător

Aproximativ 100.000 de euro, în bancnote de 100 şi 500 de euro, au fost descoperite plutind pe Dunăre, în Viena, de către un trecător, informează BBC News online.

2271 afișări
Imaginea articolului Bancnote în valoare de 100.000 de euro, descoperite plutind pe Dunăre, în Austria, de un trecător

Bancnote în valoare de 100.000 de euro, descoperite plutind pe Dunăre, în Austria, de un trecător (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Poliţia din Austria investighează cum bancnote în valoare de mii de euro au ajuns să plutească pe Dunăre, în Viena.

Bancnotele au fost descoperite sâmbătă de un trecător aflat în zonă care a sărit în fluviu şi le-a adunat.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a precizat pentru BBC că suma recuperată este în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Potrivit poliţiei, în zona din care au fost recuperate bancnotele nu a fost raportată nicio infracţiune, astfel că poliţia continuă să investigheze de unde au apărut bancnotele din fluviu.

Poliţia austriacă a anunţat iniţial că bancnotele de 500 şi 100 de euro ar fi contrafăcute, dar, ulterior, a admis posibilitatea că ar fi vorba de bancnote reale.

Trecătorii din zonă au observat, sâmbătă, un băiat în Dunăre şi, îngrijoraţi că ar putea fi vorba de un caz de sinucidere, au alertat autorităţile care au aflat că acesta doar intenţiona să colecteze bancnotele din fluviu.

În Austria, orice persoană care găseşte bani şi îi predă poliţiei are dreptul la 5-10% din sumă.

În cazul în care proprietarul sumei de bani descoperite în Dunăre nu este identificat într-un an, întreaga sumă va fi acordată băiatului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici