Barack Obama va face o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va efectua o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie, anunţă purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Stockholm, citat de AFP.

96 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va face o vizită în Suedia la începutul lunii septembrie

Barack Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Barack Obama va veni în Suedia la începutul lunii septembrie, pe 4 sau 5", a declarat Daniel Valiollahi, purtătorul de cuvânt al premierului Suediei, Fredrik Reinfeldt.

"Pe 4 şi 5 septembrie, preşedintele SUA, Barack Obama, se va deplasa în Suedia la invitaţia premierului Fredrik Reinfeldt. Este prima dată când un preşdinte american în funcţie efectuează o vizită bilaterală în Suedia", a comunicat Guvernul suedez.

"Este o oportunitate bună pentru a discuta despre evoluţiile economice şi politice din lume direct cu preşedintele Obama", subliniază Executivul de la Stockholm.

Administraţia Statelor Unite tocmai a anunţat anularea întrevederii pe care Barack Obama urma să o aibă cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la începutul lunii septembrie, decizia fiind luată pe fondul tensiunilor generate de hotărârea Rusiei de a-i acorda azil politic temporar fostului consultant al NSA Edward Snowden, dat în urmărire de Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici