Başcanul Găgăuziei: Traian Băsescu pledează pentru "lichidarea" Republicii Moldova

Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a apărat vineri dreptul unităţii autonome la referendum, subliniind că susţine statalitatea Republicii Moldova, spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu care, în opinia sa, merită se fie declarat persona non grata, potrivit site-ului oficial al UTA Găgăuzia.

2290 afișări
Imaginea articolului Başcanul Găgăuziei: Traian Băsescu pledează pentru "lichidarea" Republicii Moldova

Başcanul Găgăuziei: Traian Băsescu pledează pentru "lichidarea" Republicii Moldova (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Acţionăm într-un cadru constituţional, nu încălcăm nimic. Avem dreptul să organizăm un referendum consultativ pe teritoriul Găgăuziei", a afirmat Formuzal.

Başcanul a subliniat că "acţiunile noastre sunt în conformitate cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, care prevede că regiunea are dreptul la autodeterminare, în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea".

"Pledăm pentru păstrarea statalităţii Republicii Moldova", a declarat Formuzal, în cadrul unei şedinţe cu primarii din regiune, care are o populaţie de aproximativ 155.000 de persoane, dintre care peste 80% sunt găgăuzi (populaţie orotodoxă, de origine turcă).

Formuzal a comentat, de asemenea, decizia Procuraturii Generale a Republicii Moldova de a deschide, la 9 ianuarie, un dosar penal vizând reprezentanţii locali care continuă să facă pregătiri pentru consultarea populară. El a menţionat că în Republica Moldova cauzele penale sunt intentate împotriva celor care susţin "statalitatea" ei, şi nu împotriva persoanelor care pledează pentru desfiinţarea acestui stat.

"De ce nu a fost intentat niciun dosar penal celor care au pledat şi pledează pentru lichidarea statului moldovenesc? De ce până acum autorităţile de la Chişinău nu l-au declarat pe (preşedintele Traian) Băsescu persona non grata pentru declaraţiile sale? Din contră, cei care pledează pentru păstrarea Republicii Moldova sunt urmăriţi penal în această ţară", s-a indignat başcanul UTA Gagauzia, unde obiectele de studiu în şcoli Limba şi literatura română şi Istoria Românilor au fost în redenumite Limba şi literatura moldovenească şi Istoria Moldovei.

Administraţia din Găgăuzia a intensificat pregătirile pentru referendumul din 2 februarie, decis în noiembrie anul trecut, unde alegătorii sunt chemaţi să opteze între aderarea R. Moldova la UE sau apropierea de Uniunea Vamală, dar şi o eventuală independenţă, iniţiativă criticată dur de Chişinău.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, după o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, că a atenţionat, în discuţia cu acesta, "asupra riscurilor Găgăuzia şi Transnistria".

Anterior, Băsescu a acuzat lipsa de reacţie la nivel european faţă de riscurile în privinţa independenţei şi suveranităţii R. Moldova, precizând că România nu va rămâne impasibilă politic dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să întoarcă R.Moldova din drumul spre UE.

"Ştim că butoanele din Transnistria şi din zona găgăuză nu sunt la Chişinău şi nu găsim încă mijloacele să prevenim o întoarcere din drum a Republicii Moldova", a afirmat miercuri preşedintele român.

"România nu va putea rămâne impasibilă politic în cazul în care din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul european. Şi vom face o ofertă politică Republicii Moldova", a adăugat Băsescu, arătând că R. Moldova este o ţară europeană, şi nu una din Uniunea Euro-asiatică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici