Bernard Madoff intenţiona să trimită prin poştă cecuri de peste 170 de milioane de dolari

Fostul preşedinte al Nasdaq, Bernard Madoff, acuzat de fraudă de proporţii, se pregătea, înainte de arestare, să trimită prin poştă cecuri în valoare totală de 173 de milioane de dolari, a anunţat procurorul care instrumentează cazul.

30 afișări
Imaginea articolului Bernard Madoff intenţiona să trimită prin poştă cecuri de peste 170 de milioane de dolari

Bernard Madoff intenţiona să trimită prin poştă cecuri în valoare de peste 170 de milioane de dolari (Imagine: www.finfacts.ie)

Procuratura solicită încarcerarea lui Madoff până la proces, acesta fiind în prezent consemnat la domiciliu, iar judecătorul care instrumentează cazul urmează să ia o decizie în acest sens vineri sau luni.

"La percehziţia birourilor acuzatului, anchetatorii au descoperit circa 100 de cecuri semnate în valoare totală de peste 173 de milioane de dolari, pregătite pentru a fi expediate", a declarat procurorul Lev Dassin, într-o scrisoare adresată Curţii.

"Singurul lucru care l-a împiedicat pe acuzat să-şi pună în aplicare planul a fost arestarea sa de către FBI, la 11 decembrie", adaugă documentul.

Bernard Madoff, în vârstă de 70 de ani, este acuzat de fraudă "piramidală" în valoare de 50 de miliarde de dolari, soldată cu pierderi pentru bănci, persoane fizice, universităţi sau organizaţii de caritate. El a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 10 milioane de dolari, garantată cu apartamentul său din Manhattan, unde a fost consemnat la domiciliu.

Madoff a mai fost acuzat şi că a încercat, în cursul acestei săptămâni, să ascundă bijuterii valoroase, ceea ce contravine condiţiilor de puntere în libertate pe cauţiune. Potrivit documentelor Parchetului, Madoff "a trimis un pachet conţinând 13 ceasuri, un colier cu diamante, un inel cu smarald şi două perechi de butoni de manşetă", a căror valoare totală ar putea depăşi un milion de dolari.

Citeşte şi:

Bernard Madoff a încercat să ascundă bijuterii de un milion de dolari

Parchetul din New York cere încarcerarea lui Bernard Madoff

Fost preşedinte al Nasdaq, arestat pentru fraudă

Frauda fostului şef Nasdaq provoacă pierderi imense în Elveţia

Cazul fostului preşedinte al Nasdaq generează pierderi în întreaga lume

Cazul fostului preşedinte al NASDAQ, investigat de agenţi FBI

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici