- Home
- Externe
- MOSCOVA, (21.08.2019, 21:33)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vladimir Putin afirmă că Statele Unite pot lansa din România rachete de tipul celei testate după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare / Rusia va reacţiona la "noile ameninţări"
Statele Unite vor putea lansa din România rachete de tipul celei care a fost testată de Pentagon după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a afirmat, miercuri seară, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
7891 afișări
BREAKING: Vladimir Putin afirmă că Statele Unite pot lansa din România rachete de tipul celei testate după retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare
Referindu-se la racheta pe care Pentagonul a testat-o în contextul retragerii Statelor Unite din Tratatul INF, Vladimir Putin a declarat: "Astfel de rachete pot fi lansate cu sistemele instalate deja în România şi Polonia. Tot ce trebuie să faci este să schimbi sistemul software".
"Şi nu cred că partenerii americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană despre acest lucru. Sunt noi ameninţări la care noi trebuie să reacţionăm", a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei Reuters, în cursul unei vizite în Finlanda.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
Rusia şi China au condamnat vehement, marţi, testul balistic efectuat de Pentagon, acuzând Administraţia Donald Trump de amplificarea tensiunilor în scopul dominaţiei militare pe plan global.
"Trebuie notat că testarea unui model avansat al rachetei Tomahawk a avut loc la doar 16 zile după retragerea SUA din Tratatul INF şi anularea acordului. Nu poate exista o confirmare mai clară a faptului că Statele Unite dezvoltă astfel de sisteme de mult timp şi că pregătirile pentru retragerea din acord au inclus activităţi de cercetare şi dezvoltare.
Racheta a fost lansată cu un sistem vertical de tip Mk41, un sistem universal de lansare care poate lansa atât proiectile de interceptare SM-3, cât şi rachete sol-sol şi de croazieră. Este regretabil că Statele Unite iniţiază amplificarea tensiunilor militare.
Noi nu reacţionăm la provocări. După cum a spus preşedintele Vladimir Putin, reiterăm angajamentul pentru instituirea unui moratoriu unilateral în amplasarea de sisteme balistice cu raze intermediare de acţiune, dacă Statele Unite nu instalează astfel de sisteme în alte părţi ale lumii", a declarat marţi Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
Testul balistic efectuat de Pentagon generează efecte negative asupra securităţii internaţionale şi demonstrează că Statele Unite depun eforturi pentru superioritate militară, a acuzat, la rândul său, Administraţia Chinei. Testul balistic efectuat de SUA va avea "consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională. Adevăratul scop al retragerii Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este avansarea fără reţinere spre dezvoltarea de rachete în sensul atingerii superiorităţii militare în mod unilateral", a subliniat Beijingul.
Departamentul american al Apărării a anunţat luni efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, a anunţat Pentagonul.
Testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare, dar preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la decizia SUA, Rusia a hotărât, la rândul său, retragerea din Tratatul INF.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru agenţia Reuters că racheta testată a utilizat un sistem de lansare de tip MK41, explicând însă că nu este vorba de aceeaşi versiune cu cea instalată la baza antirachetă din România sau care urmează să fie montată în Polonia.
"Rusia a acuzat ani întregi că sistemul terestru MK-41 poate lansa rachete Tomahawk, astfel că aceasta era o încălcare a Tratatului INF. Deşi este primul test în această combinaţie, Rusia în mod sigur va susţine că se confirmă acuzaţiile sale", a afirmat expertul Kingston Reif, director în cadrul Asociaţiei pentru Controlul Armamentului.
Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut că Rusia a încălcat Tratatul INF, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.
La începutul lunii august, Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că sistemul antibalistic american Aegis instalat în baza de la Deveselu (judeţul Olt) a fost actualizat din punct de vedere tehnic.
În urmă cu câteva luni, Administraţia Vladimir Putin îl convocase pe ataşatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de măsuri în sensul menţinerii Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Printre măsurile propuse de Rusia se număra distrugerea instalaţiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv în sistemul balistic Aegis Ashore, montat în România şi care urmează să fie amplasat şi în Polonia.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat recent pentru reluarea negocierilor cu Statele Unite în scopul evitării iniţierii unei curse a înarmării după anularea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Washingtonul de amplificarea riscurilor unui conflict atomic.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe