Bucureştiul, pe agenda primelor vizite oficiale ale lui Vlad Filat
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vlad Filat, a inclus Bucureştiul pe agenda primelor sale vizite oficiale în străinătate, potrivit declaraţiilor rostite luni seara în cadrul emisiunii "În Profunzime" de la PRO TV Chişinău, relatează Infotag, în pagina electronică.
El a precizat că prima sa vizită oficială în calitate de premier o va efectua la Bruxelles, la sfârşitul lui septembrie, dând asigurări că aceasta va fi foarte productivă. El a adăugat însă că agenda primelor întâlniri oficiale va include şi vizite la Paris, Berlin, Bucureşti şi Kiev.
Filat a mai declarat, de asemenea, că noul Guvern va semna în curând Convenţia privind micul trafic la frontieră cu Bucureştiul, prin intermediul căreia cetăţenii moldoveni ce locuiesc la o distanţă de până la 50 de kilometri de graniţa cu România vor putea circula fără vize în această ţară. De asemenea, va fi semnat şi Tratatul politic de bază dintre România şi Republica Moldova, fapt care va elimina, potrivit lui Filat, toate speculaţiile referitoare la relaţiile dintre cele două ţări.
-
Antonescu: Ponta nu a minţit spunând, precum Băsescu, că ”va curge lapte şi miere”
Politic astăzi, 15:15
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Neamţ, că îl felicită pe premierul Victor Ponta pentru că nu a minţit spunând, precum preşedintele Traian Băsescu, că "va curge lapte şi miere". citeşte tot
-
Producătorul "Dallas" Lee Rich a murit la 93 de ani
Life-Inedit astăzi, 14:34
Producătorul de televiziune Lee Rich, omul din spatele unor seriale de succes ca "Dallas" şi "The Waltons", a murit joi, la vârsta de 93 de ani, de cancer pulmonar, în casa lui din Los Angeles, potrivit latimes.com. citeşte tot





Nu exista comentarii