Bulgarii cu venituri sub salariul minim vor primi înapoi taxele plătite statului

Bulgarii cu venituri mai mici decât salariul minim vor primi înapoi la începutul anului 2015 taxele plătite statului pe parcursul anului 2014, a declarat premierul bulgar, Plamen Oreşarski.

72 afișări
Imaginea articolului Bulgarii cu venituri sub salariul minim vor primi înapoi taxele plătite statului

Plamen Oreşarski, Victor Ponta (Imagine: Bogdan Dănescu / Mediafax Foto)

Salariul minim din Bulgaria va creşte anul următor la 340 de leva pe lună (174 euro).

Rambursarea taxelor plătite de cei cu venituri mici îi va încuraja pe bulgari să depună declaraţii fiscale în 2015, a declarat premierul, marţi, în timpul unui forum de discuţii despre sărăcie şi combaterea acesteia.

Astfel, statul va returna în 2015, printr-o singură plată, toate cele 12 contribuţii lunare reţinute în 2014, a spus Oreşarski.

Şeful executivului bulgar a recunoscut că actualul nivel al salariului minim condamnă la sărăcie, dar a subliniat că o creştere puternică a acestuia ar ameninţa competitivitatea economiei şi ar conduce, probabil, la majorarea şomajului.

Programul de returnare de taxe va costa Trezoreria circa 150 de milioane de leva (76,7 milioane de euro) şi va viza mai puţin de 200.000 de bulgari.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici