Canada anunţă o reformă a sistemului privind cererile de azil, vizând în special romii

Canada şi-a anunţat joi intenţia de a reforma sistemul de solicitare de azil pentru a veni mai rapid în sprijinul refugiaţilor ce au nevoie de protecţie şi pentru a accelera repatrierea solicitanţilor de azil ale căror dosare nu sunt fondate, în special romi ungari.

800 afișări
Imaginea articolului Canada anunţă o reformă a sistemului privind cererile de azil, vizând în special romii

Canada anunţă o reformă a sistemului privind cererile de azil, vizând în special romii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Pentru a fi direcţi, sistemul de acordare de azil în Canada nu mai funcţionează", a declarat ministrul Imigraţiei, Jason Kenney, prezentând un proiect de lege în Parlamentul din Ottawa.

El a amintit că în prezent, aproximativ 42.000 de solicitanţi de azil aşteaptă o decizie în Canada, care primeşte aproximativ 10 la sută dintre refugiaţii recunoscuţi în lume de ONU şi intenţionează să ajungă la procentul de 20 la sută.

Principalul element al reformei constă în redactarea unei liste cu ţări recunoscute în general pentru respectarea drepturilor omului, astfel ca cetăţenii lor care vin şi solicită azil în Canada să nu aibă dreptul de a face apel în cazul unui răspuns negativ şi să fie trimişi rapid în ţara lor. În acest moment, solicitanţii refuzaţi rămân în medie patru ani şi jumătate în Canada înainte de a fi expulzaţi, a declarat Kenney.

Opoziţia a criticat faptul că ministrul ar fi singurul care va întocmi această listă cu ţări recunoscute ca sigure, în timp ce un proiect de lege precedent, din 2010, din perioada în care conservatorii nu aveau majoritate, prevedea ca Kenney să facă acest lucru împreună cu experţi în drepturile omului independenţi.

Cererile provenind din aceste ţări vor fi tratate mai rapid, în 45 de zile, faţă de 1.000 de zile în prezent.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, detenţia obligatorie a tuturor solicitanţilor de azil cu vârste peste 16 ani, care au ajuns clandestin în Canada, pentru o durată medie de două-trei luni, a declarat Kenney.

"Canada primeşte mai multe cereri de azil din Europa decât din Africa sau Asia", a afirmat ministrul. "În cursul anului trecut, 23 la sută dintre cererile de azil primite de Canada au fost prezentate de cetăţeni ai UE", a adăugat el.

În ultimii ani, a amintit Kenney, "peste 95 la sută din cererile de azil venind din UE" au sfârşit prin a fi respinse sau retrase. "Sunt cheltuite prea multe resurse publice pentru solicitanţii de azil care nu au nevoie de protecţie", a explicat el.

"Trebuie să subliniem că anul trecut am primit 5.000 de cereri de azil din Ungaria", în special din partea membrilor minorităţii rome. Prin comparaţie, a adăugat el, "Statele Unite nu au primit decât aproximativ 30, alte ţări europene un număr infim, iar Australia niciuna. Este foarte clar că avantajele noastre sociale generoase au o putere de atracţie considerabilă".

Un avocat reputat în apărarea drepturilor omului, Lorne Waldman, a criticat la postul de televiziune CBC tratamentul rezervat romilor. "Mulţi suferă de o discriminare gravă şi de o anumită persecuţie în Ungaria. A-i trata ca pe nişte falşi solicitanţi de azil este excesiv de nedrept", a declarat el.

Un deputat din cadrul Noului Partid Democratic (stânga, opoziţie), Don Davies, a criticat o dispoziţie a proiectului.

În virtutea acesteia, "nu puteţi solicita azil dacă aţi fost declarat vinovat în străinătate de o infracţiune pasibilă cu cel puţin zece ani de închisoare", a declarat el. În acest fel, "Nelson Mandela nu ar fi putut niciodată să ceară azil în Canada".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici