- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Cardul canabis", introdus în Olanda. Legea care nemulţumeşte proprietarii de cafenele
"Cardul canabis", care le rezervă accesul în cafenele doar locuitorilor Olandei, va fi introdus marţi în sudul ţării, dar proprietarii acestor localuri au declarat deja că vor sfida noua legislaţie.
"Cardul canabis", introdus în Olanda. Legea care nemulţumeşte proprietarii de cafenele (Imagine: Darius Mitrache/Arhiva Mediafax Foto)
Proprietarii cafenelelor se opun "cardului canabis", temându-se de pierderea profitului şi de necesitatea de a face disponibilizări în rândul personalului.
La Maastricht (sud-est), în apropiere de frontiera belgiană şi germană, unde 1,4 milioane de turişti vin să se aprovizioneze în fiecare an cu canabis, unii proprietari de cafenele au asigurat că vor sfida noua legislaţie.
Autorităţile municipale au declarat la rândul lor că sunt pregătite să impună respectarea măsurii şi să aplice sancţiuni dacă va fi nevoie, în special ordonând închiderea temporară a localurilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Mesajul lui Emmanuel Macron pentru Europa. Preşedintele Franţei lansează un avertisment sumbru: Moldova, Lituania, Polonia, România ar putea fi ţintele Rusiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 800. Căderea oraşului Ceasiv Iar este o chestiune de timp / Kievul va trebui, la un moment dat, să participe la negocieri de pace cu Moscova, spune un oficial ucrainean
"Cardul canabis" trebuie aplicat începând de marţi în provinciile din sudul Olandei (Noua Zeelandă, Brabantul de Nord şi Limburg), la frontiera cu Belgia şi Germania, iar din 2013 în restul ţării.
Cele 670 de cafenele olandeze urmează să devină "cluburi cu circuit închis", numărând maxim 2.000 de membri, cu domiciliul în Olanda şi cu vârste peste 18 ani.
Această nouă legislaţie este destinată luptei împotriva problemelor - ambuteiaje, bătăi nocturne şi proliferarea vânzătorilor de droguri pe străzi - provocate de afluxul de milioane de străini veniţi să se aprovizioneze cu canabis în Olanda.
Autorităţile olandeze au plasat recent la frontieră panouri luminoase care anunţă noua interdicţie, cu sloganul "Noi reguli, fără droguri".
Proprietarii a 19 cafenele din Olanda au sesizat la 18 aprilie justiţia olandeză pentru ca acest "card canabis" să nu fie introdus, dar cererea lor a fost respinsă vineri de tribunalul din Haga.
Posesia, consumul şi vânzarea cu amănuntul a mai puţin de cinci grame de canabis, în cafenele, sunt tolerate în Olanda din 1967. Cultura şi vânzarea en gros, controlate de grupuri infracţionale, sunt interzise.
Ministrul belgian de Interne Joëlle Milquet a declarat luni că schimbarea legislaţiei generează temeri privind o "virare către vânzările ilegale" pe teritoriul belgian, dar a asigurat că Belgia este gata să sancţioneze turiştii drogurilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:32
-
astăzi, 11:09