Casa Albă va fi dotată cu panouri solare

Panouri solare sunt în curs de instalare pe acoperişul Casei Albe, a anunţat joi un oficial din cadrul Preşedinţiei americane, fiind concretizată astfel o promisiune datând din 2010.

146 afișări
Imaginea articolului Casa Albă va fi dotată cu panouri solare

Casa Albă va fi dotată cu panouri solare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În absenţa preşedintelui Barack Obama şi familiei sale, care petrec o săptămână de concediu în Massachusetts (nord-est), echipe de muncitori lucrează la reşedinţa executivă din centrul Washingtonului, a constatat un jurnalist al AFP.

Potrivit unui oficial al Preşedinţiei, ar fi vorba despre operaţiuni de instalare de panouri solare.

"Casa Albă a început să instaleze la reşedinţă panouri solare fabricate în Statele Unite pentru a atinge un nivel energetic care să amelioreze eficienţa clădirii", a explicat acest oficial sub acoperirea anonimatului.

Operaţiunile prevăd, de asemenea, instalarea unor termostate şi ventilatoare noi, potrivit acestui oficial, care speră că proiectul va arăta că şi clădirile istorice pot fi adaptate la energii regenerabile.

Lucrările de modernizare în curs concretizează o promisiune făcută de admnistraţia Obama în urmă cu aproape trei ani.

În octombrie 2010, secretarul pentru Energie de la acea vreme, Steven Chu, a anunţat instalarea de panouri solare pe clădire, cu scopul de a-i încuraja pe americani să adopte acest mod de producere a energiei la ei acasă.

Anterior, panouri solare au fost instalate la Casa Albă sub preşedinţia democratului Jimmy Carter (1977-1981), în contextul crizei petrolului, dar succesorul său, republicanul Ronald Reagan, a cerut să fie retrase.

Începând din 2009, Barack Obama a făcut din dezvoltarea energiei regenerabile o prioritate, însă eforturile sale au fost blocate în Congres.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici