CAZUL BENGHAZI: CNN a descoperit că zeci de agenţi CIA se aflau în consulatul SUA în momentul atacului. Agenţii CIA denunţă o campanie de intimidare

Zeci de agenţi CIA se aflau în incinta consulatului american din Benghazi în momentul atacului din 11 septembrie 2012, când a fost ucis ambasadorul SUA în Libia, Christopher Stevens, şi alţi trei funcţionari americani, conform unei anchete jurnalistice efectuată de postul CNN.

2673 afișări
Imaginea articolului CAZUL BENGHAZI: CNN a descoperit că zeci de agenţi CIA se aflau în consulatul SUA în momentul atacului. Agenţii CIA denunţă o campanie de intimidare

ATACUL DE LA BENGHAZI: Zeci de agenţi CIA se aflau în consulatul SUA în momentul atacului din 2012. Agenţii CIA denunţă o campanie de intimidare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit surselor citate de CNN, în momentul atacului asupra misiunii diplomatice americane din Benghazi, în clădire erau 35 de agenţi CIA, şapte fiind răniţi în atac. Nu se ştie care era activitatea agenţilor, iar Agenţia Centrală de Informaţii din SUA depune toate eforturile ca operaţiunea să rămână un secret.

Se pare că, începând din ianuarie, agenţii CIA implicaţi în operaţiunile din Libia sunt supuşi testelor poligraf în mod constant, pentru a se evita contactele acestora cu jurnalişti sau cu membri ai Congresului care anchetează circumstanţele producerii atacului de la Benghazi.

Agenţii CIA denunţă o campanie de intimidare, în contextul în care cei care vor dezvălui informaţii despre situaţia din Benghazi au fost ameninţaţi cu încheierea carierei şi chiar cu punerea în pericol a rudelor apropiate. "Ni s-a spus: «nu vă puneţi doar pe voi în pericol, ci şi familiile»", a declarat un agent CIA.

Purtătorul de cuvânt al Agenţiei Centrale de Informaţii, Dean Boyd, a dat asigurări că CIA manifestă "deschidere" faţă de ancheta Congresului.

Atacul terorist asupra consulatului american din oraşul libian Benghazi a avut loc pe 11 septembrie 2012, soldându-se cu moartea ambasadorului SUA în Libia, Christopher Stevens, şi a altor trei funcţionari diplomatici americani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici