Cazul Navalnîi. Parlamentul European solicită sancţiuni împotriva Rusiei: Tentativa de asasinat a făcut parte dintr-un efort sistemic de a-l reduce la tăcere

  • Parlamentarii europeni au susţinut că otrăvirea lui Navalnîi face parte dintr-un ”efort sistemic” al guvernului de a înăbuşi opoziţia.
  • PE: Novociokul este doar la dispoziţia structurilor militare şi a serviciilor secrete din Rusia.
  • Rezoluţia solicită UE ”să întocmească cât mai curând posibil o listă de măsuri restrictive ambiţioase împotriva Rusiei.
619 afișări
Imaginea articolului Cazul Navalnîi. Parlamentul European solicită sancţiuni împotriva Rusiei: Tentativa de asasinat a făcut parte dintr-un efort sistemic de a-l reduce la tăcere

Profimedia

Parlamentarii europeni au susţinut că otrăvirea lui Navalnîi cu agentul neurotoxic Novociok face parte dintr-un ”efort sistemic” al guvernului preşedintelui Vladimir Putin de a înăbuşi opoziţia, notează Le Figaro
 
Lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern din Siberia cu destinaţia Moscova, pentru a sprijini candidaţii opoziţiei la alegerile locale. Acum este tratat în Germania, unde experţii au confirmat că a fost otrăvit cu Novichok.
 
Asasinările şi otrăvirile politice din Rusia sunt instrumente sistemice ale regimului care vizează în mod deliberat opoziţia”, a declarat Parlamentul European într-o rezoluţie fără caracter obligatoriu, adăugând că Novociokul este ”doar la dispoziţia structurilor militare şi a serviciilor secrete din Rusia.”
 
Tentativa de asasinat asupra lui Alexei Navalnîi a făcut parte dintr-un efort sistemic de a-l reduce la tăcere pe el şi alte voci disidente şi pentru a el descuraja să denunţe în continuare corupţia gravă a regimului şi să descurajeze opoziţia politică din ţară,”acuză europenii aleşi.
 
Rezoluţia solicită UE ”să întocmească cât mai curând posibil o listă de măsuri restrictive ambiţioase împotriva Rusiei şi să consolideze sancţiunile existente”, decise după anexarea Crimeei şi otrăvirea lui Serghei Skripal în 2018.
 
În cazul Navalnîi, niciun vinovat nu a fost identificat până în prezent, ceea ce face imposibilă impunerea de sancţiuni individuale.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici