Cel puţin 14 morţi pe aeroportul din Lagos, în urma prăbuşirii la decolare a unui avion

Cel puţin 14 persoane au murit joi dimineaţa în urma prăbuşirii unui avion nigerian la bordul căruia se aflau 20 de persoane, imediat după decolarea de pe aeroportul din Lagos.

257 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 14 morţi pe aeroportul din Lagos, în urma prăbuşirii la decolare a unui avion

Cel puţin opt morţi pe aeroportul din Lagos, în urma prăbuşirii la decolare a unui avion (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Avionul, de tip Embraer, aparţinând companiei interne charter Associate Airlines, a decolat către ora locală 9.30 (11.30, ora României) de pe Aeroportul Internaţional Murtala Mohammed din Lagos, a anunţat Ministerul Aviaţiei, într-un comunicat.

Avionul, care efectua o cursă spre oraşul Akure, în statul Ondo (sud-vest), s-a prăbuşit imediat după ce a decolat, cu "13 pasageri şi şapte membri ai echipajului" la bord, a declarat pentru AFP Joe Obi, un purtător de cuvânt al ministerului.

"Echipe de intervenţie au găsit şase supravieţuitori şi 14 morţi", a anunţat ulterior ministrul Aviaţiei Stella Oduah, citată în alt comunicat.

Ministerul Aviaţiei a anunţat anterior că avionul transporta 27 de persoane - 20 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.

"Motorul a avut o avarie la decolare, iar (avionul) s-a prăbuşit şi a luat foc", a declarat Supo Atobatele, un purtător de cuvânt al Agenţiei nigeriene pentru gestionarea spaţiului aerian.

Potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului, avionul aproape că a lovit nişte containere mari umplute cu caburant, într-un perimetru situat între terminalele pentru zboruri internaţionale şi cele destinate zborurilor interne, după care s-a prăbuşit într-o zonă plină de noroi.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Aviaţiei, prezent la faţa locului, Yakubu Dati, a declarat pentru AFP că s-a găsit cutia neagră şi că a fost predată autorităţilor.

Salvatori şi pompieri examinau fuzelajul carbonizat al avionului, spart în mai multe bucăţi, dintre care unele s-au afundat în noroi.

Avionul transporta corpul neînsufleţit al unui fost guvernator al statului Ondo, Olusegun Agagu, care urma să fie înhumat weekendul acesta, a anunţat Obi.

Alte personalităţi s-ar fi aflat la bord, potrivit unor informaţii vehiculate de presă, dar care nu au putut să fie confirmate imediat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici