Cele mai puternice CUTREMURE din lume din ultimul secol - FOTO

Cutremurul de 9,5 grade care a avut loc în 1960 în Chile şi cel de 9,2 grade din Alaska din 1964 se numără printre seismele cu cea mai mare magnitudine din secolul al XX-lea, potrivit unei cronologii AFP.

Share pe Facebook 18976 afişări

Imaginea articolului Cele mai puternice CUTREMURE din lume din ultimul secol - FOTO

Chile, 1962, în urma cutremurului de 9,5 grade (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

După ce au fost multă vreme măsurate pe scara Richter, cutremurele sunt de acum clasificate în funcţie de magnitudinea de moment. Măsurătorile sunt făcute diferit, luându-se în considerare energia degajată de un cutremur, dar rezultatul nu prezintă mari diferenţe faţă de scara Richter.

Cele mai importante cutremure ale secolului XX au fost următoarele, în funcţie de magnitudinea lor, măsurată pe scara magnitudinii de moment:

- 22 mai 1960: CHILE - un cutremur cu magnitudinea de 9,5 a fost urmat de un tsunami devastator în mai multe ţări cu deschidere la Oceanul Pacific, soldându-se cu 5.700 de morţi în Chile, 61 în Hawaii şi 130 în Japonia.

În ziua următoare cutremurului, vulcanul Puyehue din regiunea de lacuri din Chile a degajat cenuşă în aer la 6.000 de metri înălţime, într-o erupţie care a durat mai multe săptămâni, potrivit The Guardian.

- 27 martie 1964: ALASKA - un cutremur de 9,2 produs în apropiere de strâmtoarea Prinţul William, urmat de un tsunami, provoacă moartea a peste 100 de persoane.

Gutremurul a devastat Golful Alaska, a provocat numeroase alunecări de teren şi a ridicat porţiuni din insulele înconjurătoare cu până la 11 metri. Conform The Guardian, tsunamiul care a urmat a atins înălţimi de 67 de metri şi a provocat pagube de 311 milioane de dolari. 

- 26 decembrie 2004: ASIA - un cutremur de 9,1 în largul insulei Sumatra provoacă un tsunami care devastează circa zece ţări vecine şi provoacă moartea sau dispariţia a peste 220.000 de persoane.

- 4 noiembrie 1952: URSS - un cutremur cu magnitudinea 9 în peninsula Kamceatka, urmat de un tsunami devastator resimţit până în Chile şi Peru, provoacă peste 2.300 de morţi.

- 11 martie 2011: JAPONIA - un cutremur cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami gigantic devastează regiunea Tohoko (nord-est), provocând peste 19.000 de morţi şi dispăruţi şi generând un grav accident nuclear la centrala Fukushima.

- 31 ianuarie 1906: ECUADOR - un cutremur de 8,8 în largul coastelor Columbiei şi Ecuadorului generează un tsunami în urma căruia mor circa 1.000 de persoane.

- 27 februarie 2010: CHILE - un seism cu magnitudinea de 8,8 şi un tsunami afectează zona central-sudică a statului Chile şi provoacă peste 520 de morţi şi dispăruţi.

- 9 martie 1965: ALASKA - un cutremur de 8,7, urmat de un tsunami, afectează insulele Aleutine.

- 28 martie 2005 - INDONEZIA - un seism de 8,7 în apropiere de insula Nias, în largul Sumatrei, provoacă moartea a 900 de persoane şi rănirea altor 6.000.

- 9 martie 1957: ALASKA - un cutremur de 8,6 afectează insulele Andreanof şi provoacă un important tsunami.

Cronologia AFP a celor mai puternice cutremure din ultimul secol datează din 6 februarie 2013 şi a fost realizată în urma cutremurului cu magnitudinea 8 produs la începutul lunii februarie a anului trecut în largul insulelor Salomon din Pacific.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CUTREMURE ,
magnitudine ,
cutremur ,
seism
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.