CEREMONIE ISTORICĂ la Vatican: Papa Francisc i-a sanctificat pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea: "Au fost doi oameni curajoşi" - GALERIE FOTO

Papa Francisc i-a sanctificat, duminică, în piaţa Sf. Petru din Vatican pe foştii papi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, în faţa unei mulţimi de câteva sute de mii de credincioşi catolici veniţi din lumea întreagă. Ceremonia de sanctificare a început duminică dimineaţă şi s-a încheiat câteva ore mai târziu, cu baia de mulţime a papei Francisc.

1231 afișări
Imaginea articolului CEREMONIE ISTORICĂ la Vatican: Papa Francisc i-a sanctificat pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea: "Au fost doi oameni curajoşi" - GALERIE FOTO

CEREMONIE ISTORICĂ la Vatican: Papa Francisc i-a sanctificat pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

UPDATE 15:30 - Baia de mulţime a papei Francisc a încheiat ceremonia de sanctificare de la Vatican

Papa Francisc a încheiat ceremonia de sanctificare a predecesorilor săi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea printr-o veritabilă baie de mulţime, plimbându-se cu papamobilul şi salutând sutele de mii de credincioşi prezenţi duminică în piaţa Sf. Petru din Vatican.

Suveranul pontif a străbătut într-un papamobil decapotabil piaţa Sf. Petru şi Via della Conciliazione, aclamat de miile de credincioşi catolici, tineri şi vârstnici, care i-au aruncat câteva steaguri şi tricouri. Cu excepţia a două opriri pentru a săruta doi bebeluşi, papa Francisc nu s-a oprit pentru a-i îmbrăţişa pe oameni, mulţumindu-se să îi binecuvânteze sau să îi salute de la distanţă.

GALERIE FOTO

Înainte de această baie de mulţime, care a durat mai puţin ca de obicei, potrivit imaginilor difuzate de BBC, suveranul pontif a salutat toate delegaţiile oficiale care au asistat la ceremonie.

UPDATE 13:52 Papa Francisc a spus că Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost "doi oameni curajoşi"

Papa Francisc a spus că cei doi noi sfinţi catolici Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost "doi oameni curajoşi", care "au cunoscut tragedii, dar care nu au fost zdrobiţi de acestea", informează AFP.

Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost "doi oameni curajoşi" care "îl vedeau pe Iisus în orice persoană suferindă", a continuat Jorge Bergoglio în scurta lui predică, rostită după ce a ascultat Evanghelia psalmodiată în latină şi apoi în greacă, la Vatican.

Papa Francisc a adus un omagiu celor doi noi sfinţi catolici pentru apropierea lor de condiţia umană: "Preoţi, episcopi, papi ai secolui al XX-lea, ei au cunoscut tragedii, dar nu au fost zdrobiţi de acestea. În ei, Dumnezeu era mai puternic. Mai puternică era în ei şi mila lui Dumnezeu".

"În aceşti doi oameni, contemplativi ai rănilor lui Hristos şi martori ai milei Sale, se afla o speranţă vie, o bucurie nerostită şi glorioasă", a declarat actualul suveran pontif în timpul mesei celebrate imediat după ceremonia de sanctificare din piaţa Sf. Petru din Vatican.

Totodată, papa Francisc a insistat pe faptul că "Ioan Paul al II-lea a fost un papă al familiei".

"El însuşi a spus într-o zi că i-ar plăcea ca lumea să îşi amintească de el ca de un papă al familiei", a spus papa Francisc.

"Îmi place să subliniez acest lucru în condiţiile în care noi mergem pe un drum sinodal despre familie şi cu familii" (două reuniuni ale episcopilor catolici sunt convocate în 2014 şi 2015 pe acest subiect, n.r.), a adăugat papa Francisc, care acordă apărării familiei tradiţionale o mare importanţă.

 

Evocând "prima comunitate a credincioşilor din Ierusalim" în care "trăia spiritul Evangheliei, adică iubirea, mila, în simplitate şi fraternitate", actualul papă a spus că Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au contribuit "la restaurarea şi actualizarea Bisericii, potrivit fizionomiei sale de origine", prin Conciliul Vatican II, desfăşurat între 1962 şi 1965, pe care papa italian l-a iniţiat.

"În convocarea Conciliului, Ioan al XXIII-lea a arătat o delicată blândeţe a Spiritului Sfânt, s-a lăsat condus de acesta şi a fost pentru Biserică un păstor, un ghid. Acesta a fost marele serviciu pe care el l-a făcut Bisericii Catolice", a rezumat papa Francisc.

UPDATE 12:39 Papa Francisc i-a sanctificat pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

Papa Francisc i-a sanctificat, duminică, în piaţa Sf. Petru din Vatican pe foştii papi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, în faţa unei mulţimi de câteva sute de mii de credincioşi catolici veniţi din lumea întreagă, informează AFP.

Mulţimea a aplaudat îndelung după ce papa Francisc, foarte solemn, a rostit formula în limba latină pentru sanctificarea polonezului Karol Wojtyla, care a fost papă în perioada 1978 - 2005, şi a italianului Angelo Giuseppe Roncalli, papă în perioada 1958 - 1963, iniţiator al Conciliului Vatican II.

Anterior, cardinalul Angelo Amato, prefect al cauzei sfinţilor, a adresat trei cereri succesive papei Francisc, pentru a marca solemnitatea demersului: "Sfinte părinte, Sfântă Biserică, încrezătoare în promisiunea Domnului de a trimite asupra ei Spiritul adevărului, care în toate epocile l-a ferit de greşeală pe conducătorul suprem, îl rog cu tărie pe Sfiinţia Voastră să îi înscrie pe aceşti fii aleşi în catalogul sfinţilor".

Papa Francisc a răspuns atunci prin lunga formulă consacrată în latină, limba oficială a Bisericii Catolice: "În onoarea Sfintei Treimi, prin exaltarea credinţei catolice şi întărirea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului Nostru Iisus Hristos, a sfinţilor apostoli Petru şi Pavel, după o îndelungată chibzuinţă, după ce am invocat de mai multe ori ajutorul lui Dumnezeu şi după ce i-am ascultat pe mulţi dintre fraţii noştri din episcopat, îi declarăm sfinţi pe preafericiţii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, şi îi vom înscrie în catalogul sfinţilor şi stabilim că ei vor fi onoraţi în întreaga Biserică în rândul sfinţilor", a declarat, solemn, papa argentinian.

Mulţimea i-a aclamat pe cei doi sfinţi - ale căror portrete uriaşe erau desfăşurate pe faţada bazilicii - în timp ce clopotele au sunat în bisericile din Cetatea Eternă.

Înainte de începerea ceremoniei, papa Francisc a mers să îl salute, cu căldură, pe fostul papă Benedict al XVI-lea, aflat în primul rând, printre cardinalii prezenţi la ceremonie.

Ca o premieră absolută în istoria de 2.000 de ani a Bisericii Catolice, această dublă canonizare a avut loc în prezenţa a doi papi - Francisc şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea.

Cu o jumătate de oră înainte de debutul ceremoniei, fostul papă german, sprijinindu-se într-un baston, îmbrăcat în alb şi purtând o mitră, i-a salutat pe cardinalii şi episcopii prezenţi, ridicând ambele braţe , în semn de mulţumire şi comuniune.

Papa emerit s-a aşezat apoi în primul rând, în stânga altarului. El a celebrat slujba, dar nu s-a aflat lângă altar alături de papa Francisc, pentru a nu stârni confuzie şi pentru a nu lăsa impresia că Biserica Catolică are doi papi. Benedict al XVI-lea nu mai este papă şi nu exercită niciun rol oficial.

Prezenţa lui la acest moment istoric al Bisericii Catolice, în condiţiile în care locuieşte retras la Vatican, după demisia lui istorică de anul trecut, a adăugat o valoare excepţională evenimentului, care a atras aproape un milion de persoane în capitala italiană.

Cardinalul Joseph Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei (CDF), a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai papei Ioan Paul al II-lea.

În calitate de "peritus" (expert) al cardinalului de Kolm Josef Frings, el a participat, prin ideile sale inovatoare, la Conciliul Vatican II (1962 - 1964) iniţiat de Ioan al XXIII-lea.

De la alegerea papei Francisc în martie 2013, după demisia spectaculoasă a lui Benedict al XVI-lea din februarie 2013, o coabitare cordială s-a stabilit între cei doi papi, care locuiesc la câteva sute de metri unul de celălalt în Vatican, cel mai mic stat din lume.

Papa emerit Benedict al XVI-lea a rămas fidel promisiunii sale de a nu se amesteca în domnia urmaşului său şi a acceptat, totodată, să îşi ofere sfaturile atunci când acestea îi sunt solicitate.

Peste 98 de delegaţii statale şi organizaţii internaţionale, dintre care 24 de şefi de state şi capete încoronate - de la regele Spaniei la preşedintele din Zimbabwe Robert Mugabe - au defilat prin faţa papei Francisc.

Via della Conciliazione care duce spre bazilică şi care poate să adăpostească 300.000 de persoane era deja arhiplină cu mult înainte de debutul ceremoniei. Mulţi dintre credincioşi au fost nevoiţi să meargă în câteva locuri legendare din Roma (Colosseum, Forumul roman, piaţa Farnese), unde slujba de sanctificare a fost difuzată pe ecrane uriaşe. Între 800.000 şi 1 milion de credincioşi erau aşteptaţi la Roma pentru "duminica celor patru papi" sau "ziua sfinţilor papi", aşa cum scria presa italiană.

După ceremonia de sanctificare, transmisă de numeroase de posturi de televiziune şi în câteva sute de cinematografe din lume - în 3D - şi urmărită de peste 2.000 de jurnalişti acreditaţi, a început o slujbă religioasă, cu o Evanghelie cântată în latină şi greacă, o predică a papei Francisc, distribuirea comuniunii, realizată de sute de preoţi şi diaconi, şi o benedicţiune pentru Regina Coeli (rugăciune adresată Fecioarei Maria) la care va participa întreaga mulţime.

Canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, iniţiatorul Conciliului Vatican II (1962-1965) care a marcat deschiderea Bisericii Catolice către lumea modernă, pare să nu fie criticată de nimeni, cu excepţia tradiţionaliştilor.

Ioan Paul al II-lea rămâne cel mai popular papă din toate timpurile. Dar, chiar dacă nimeni nu îi contestă statutul de star internaţional şi rolul pe care l-a jucat în prăbuşirea comunismului, există totuşi şi detractori care îi reproşează mai ales faptul că "a închis ochii" în faţa infracţiunilor de pedofilie din rândul bisericii sale şi severitatea faţă de teologii disidenţi.

După alegerea papei Francisc, această dublă canonizare este percepută ca un eveniment care ar putea contribui la disiparea amintirii acelor ani marcaţi de scandaluri, mai ales cele cauzate de acuzaţii de pedofilie, şi la reconcilierea celor două sensibilităţi diferite din sânul Bisericii Catolice reprezentate de cei doi papi sanctificaţi.

Astfel, 150 de cardinali, 1.000 de episcopi şi 6.000 de preoţi din lumea întreagă asistă, duminică, la mesa în aer liber, în faţa celebrei bazilici din Vatican, informează bbc.com. Ceremonia a debutat prin cântece religioase în jurul orei 07.30 GMT, iar papa Francisc va ajunge pe pavajul din faţa bazilicii puţin după ora 08.00 GMT.

Numeroşi credincioşi au venit la Vatican la primele ore ale dimineţii, duminică, pentru dubla canonizare istorică a papilor Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea. Potrivit presei internaţionale, credincioşii sosiţi la Vatican cu această ocazie ar putea constitui cea mai mare mulţime de oameni din capitala statului papal de la funeraliile papei polonez din 2005.

Aflat de 13 luni în fruntea Bisericii Catolice care numără 1,2 miliarde de credincioşi, papa Francisc, care se bucură de aceeaşi popularitate ca Ioan Paul al II-lea, va celebra o mesă în piaţa Sf. Petru în prezenţa sutelor de mii de catolici veniţi la Vatican din lumea întreagă.

O premieră absolută în istoria Bisericii Catolice o reprezintă faptul că această dublă canonizare va avea loc în prezenţa a doi papi - papa Francisc şi predecesorul său, Benedict al XVI-lea.

În total, între 800.000 şi 1 milion de participanţi sunt aşteptaţi la Vatican şi în întreaga Romă, unde au fost instalate ecrane uriaşe pentru a permite pelerinilor să asiste - în 3D - la un spectacol fără precedent.

Încă de la ora locală 07.00 (08.00 ora României), impresionanta Via de la Conciliazione, care duce spre bazilica Sf. Petru, era practic acoperită cu o "pădure" de steaguri, dintre care multe poloneze. Unul dintre ele, uriaş şi susţinut de baloane, plutea deasupra pieţei.

Credincioşii, pe care poliţia îi oprea şi îi obliga să avanseze în grupuri, au sosit cu miile la faţa locului, îndreptându-se spre piaţa Sf. Petru. Entuziasmul şi oboseala le marcau chipurile după o noapte albă. Mulţi dintre ei au dormit în parcuri, în sacuri de dormit aşezate pe iarbă sau pe bănci. Alţii au participat la slujbele şi sesiunile de rugăciuni nocturne.

Acolo, papa în exerciţiu va oficia slujba alături de patru cardinali. În stânga altarului, în rândul celor 150 de cardinali, Benedict al XVI-lea, papa emerit, va celebra mesa. Joseph Ratzinger nu se va afla alături de Jorge Bergoglio pentru a evita să dea impresia că există doi papi în exerciţiu.

Ritualul canonizării, transmis de numeroase posturi de televiziune şi în câteva sute de cinematografe din lume, va avea loc la începutul ceremoniei.

În faţa portretelor lui Angelo Roncalli şi Karol Wojtyla, desfăşurate pe faţada bazilicii, papa Francisc va sosi în fruntea unei procesiuni.

Apoi, prefectul pentru cauza sfinţilor, cardinalul Angelo Amato, va pronunţa în limba latină trei fraze succesive prin care îi va cere papei Francisc să îi înscrie pe cei doi foşti papi în registrul sfinţilor.

Două relicvarii vor fi aduse lângă altar: unul conţine o mică fiolă cu sânge al lui Ioan Paul al II-lea, iar celălalt o bucată de piele a lui Ioan al XXIII-lea.

Va urma o slujbă religioasă, cu o Evanghelie cântată în latină şi greacă, o predică a papei Francisc, distribuirea comuniunii, realizată de sute de preoţi şi diaconi, apoi va fi recitată o benedicţiune pentru Regina Coeli (rugăciune adresată Fecioarei Maria) la care va participa întreaga mulţime.

Peste 98 de delegaţii statale şi organizaţii internaţionale, dintre care 24 de şefi de state şi capete încoronate - de la regele Spaniei la preşedintele din Zimbabwe Robert Mugabe - vor defila prin faţa papei Francisc.

Apoi, papa Francisc va face unul dintre exerciţiile sale preferate: o baie de mulţime, într-o maşină decapotabilă.

Canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, iniţiatorul Conciliului Vatican II (1962-1965) care a marcat deschiderea Bisericii Catolice către lumea modernă, pare să nu fie criticată de nimeni, cu excepţia tradiţionaliştilor.

Ioan Paul al II-lea rămâne cel mai popular papă din toate timpurile. Dar, chiar dacă nimeni nu îi contestă statutul de star internaţional şi rolul pe care l-a jucat în prăbuşirea comunismului, există totuşi şi detractori care îi reproşează mai ales faptul că "a închis ochii" în faţa infracţiunilor de pedofilie din rândul bisericii sale şi severitatea faţă de teologii disidenţi.

După alegerea papei Francisc, această dublă canonizare este percepută ca un eveniment care ar putea contribui la disiparea amintirii acelor ani marcaţi de scandaluri, mai ales cele cauzate de acuzaţii de pedofilie, şi la reconcilierea celor două sensibilităţi diferite din sânul Bisericii Catolice reprezentate de cei doi papi sanctificaţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici