Cinci sud-coreeni arestaţi la Frankfurt pentru uciderea unei femei într-un ritual de exorcizare

Poliţia germană a arestat cinci persoane suspectate că au bătut până au omorât o femeie în vârstă de 41 de ani, într-un ritual de exorcizare, relatează Euronews.

378 afișări
Imaginea articolului Cinci sud-coreeni arestaţi la Frankfurt pentru uciderea unei femei într-un ritual de exorcizare

Cinci sud-coreeni arestaţi la Frankfurt pentru uciderea unei femei într-un ritual de exorcizare (Imagine: Shutterstock)

Cele cinci persoane sunt acuzate că i-au cauzat victimei, timp de două ore, durere şi agonie, "cu scopul de a izgoni diavoli", într-o cameră de hotel din Frankfurt.

O femeie în vârstă de 44 de ani, fiul ei în vârstă de 21 de ani, fiica ei în vârstă de 19 ani şi doi băieţi în vârstă de 15 ani - toţi coreeni - au fost arestaţi ca suspecţi de crimă, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Biroul procurorului din Frankfurt.

Cadavrul victimei a fost găsit pe 5 decembrie. Trupul prezenta urme de violenţă, şi anume echimoze şi multiple hemoragii, se arată în comunicat.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, femeii i-a fost îndesat în gură un prosop pentru mâini, după care a fost lovită extrem de violent la nivelul pieptului şi abdomenului, pentru "izgonirea unor diavoli".

Victima a fost supusă "la cel puţin două ore de durere şi agonie şi a murit asfixiată din cauza unei comprimări a toracelui", mai precizează procuratura.

Nici Biroul procurorului şi nici Consulatul Coreei de Sud din Frankfurt nu au putut fi contactate să comenteze, precizează Euronews.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici