Cincisprezece mii de persoane au manifestat împotriva "islamizării", la Leipzig

Mişcarea germană antiislam Pegida, nevoită să-şi anuleze mitingul prevăzut luni la Dresda (est), din cauza unei ameninţări cu un atentat, a adunat doar 15.000 de manifestanţi miercuri seara la Leipzig, cu mult mai puţin decât estimările iniţiale, cifrate între 40.000 şi 60.000.

216 afișări
Imaginea articolului Cincisprezece mii de persoane au manifestat împotriva "islamizării", la Leipzig

Cincisprezece mii de persoane au manifestat împotriva "islamizării", la Leipzig (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproximativ 20.000 de contramanifestanţi au încercuit marşul Legida (Locuitorii din Lepizig contra islamizării Occidentului), masat în faţa Operei.

Legătura feroviară dintre Dresda şi Leipzig a fost perturbată de două incendii survenite în cursul după-amiezii pe calea ferată, potrivit poliţiei şi companiei feroviare Deutsche Bahn, ceea ce a afectat participarea la marş.

În cele din urmă, afluenţa a fost de trei ori mai mică în comparaţie cu aşteptările autorităţilor, care au mobilizat 4.000 de poliţişti.

"Noi suntem poporul!", au scandat participanţii la marşul organizat de Legida, reluând un slogan al manifestaţiilor spontante care au avut loc înainte de prăbuşirea Zidului Berlinului, la sfârşitul anului 1989.

În mijlocul steagurilor germane fluturate de mulţime, diferite sloganuri puteau fi observate, începând de la "Charlie Hebdo mă enervează", în limba franceză, până la "boicotarea presei minciunoase" sau "25 de ani de nouă dictatură: Republica Federală şi Uniunea Europeană".

Kathrin Oertel, devenită principala figură a Pegida după demisia, miercuri seara, a liderului său Lutz Bachman, s-a distanţat de Legida pe pagina de Facebook a mişcării antiislam.

"Nimic din ceea ce se spune sau se cere în această seară la Leipzig nu a fost decis împreună cu noi. Acest fapt ar putea fi contraproductiv pentru percepţia unitară a mişcării noastre", a anunţat ea.

Într-un interviu pentru cotidianul Die Welt, şeful serviciilor locale de informaţii afirmă că organizatorii marşului de la Leipzig sunt "mai radicali" decât cei din Dresda.

Este vorba de un avocat apropiat partidului neonazist NPD şi un bărbat care se prezintă ca fiind "specialist în istorie militară şi contemporană".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici