COLIZIUNE între două trenuri în cantonul elveţian Zurich

Mai multe persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce două trenuri au intrat în coliziune în apropiere de gara din Rafz, în cantonul Zurich, situat în zona central-nordică a Elveţiei, a anunţat poliţia, citată de RTS Info, în pagina electronică.

709 afișări
Imaginea articolului COLIZIUNE între două trenuri în cantonul elveţian Zurich

COLIZIUNE între două trenuri în cantonul elveţian Zurich (Imagine: Shutterstock)

"A avut loc un accident", dar amploarea şi cauzele acestuia nu sunt cunoscute, a anunţat purtătorul de cuvânt al căilor ferate elveţiene, CFF, Stephan Wehrle. Mai multe vagoane ale unuia dintre trenuri sunt răsturnate. 

Coliziunea s-a produs la ora 06.45 (07.45 ora României), a precizat poliţia. O echipă de salvare se află la faţa locului, iar circulaţia pe linia Bülach-Schaffhouse a fost întreruptă.

Ulterior, poliţia a anunţat că cinci persoane au fost rănite, dintre care una grav, relatează site-ul 20minutes.ch. La rândul său, un membru al echipelor de salvare a declarat sub acoperirea anonimatului că 49 de persoane au fost rănite. "Au fost mobilizate ambulanţe din toată regiunea", a explicat el.

Un tânăr în vârstă de 18 ani, care se afla într-unul dintre trenuri, crede că mecanicul nu s-a oprit la culoarea roşie a semaforului. Potrivit lui, trenul în care se afla şi care plecase din Rafz îndreptându-se către Schaffhouse a început să frâneze brusc. "Un tren rapid ce venea de la Zurich a ajuns în spatele nostru şi ne-a lovit. Trenul Intercity a deraiat", a povestit el.

Tânărul afirmă că cele două trenuri sunt "destul de avariate". "Mecanicii celor două trenuri au lăsat pasagerii să iasă rapid", precizează el. Călătorii sunt în prezent blocaţi în gara Rafz, în aşteptarea mai multor informaţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici