Comandantul ISAF prezintă un bilanţ pozitiv la momentul retragerii din Afganistan

Comandantul Forţei NATO în Afganistan (ISAF) a prezentat duminică un bilanţ pozitiv al acţiunii trupelor de luptă străine în această ţară, la momentul în care aceasta se retrage după 13 ani de război şi în pofida unei insurecţii în continuare active a talibanilor,.

367 afișări
Imaginea articolului Comandantul ISAF prezintă un bilanţ pozitiv la momentul retragerii din Afganistan

Comandantul ISAF prezintă un bilanţ pozitiv la momentul retragerii din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Împreună i-am ridicat pe afgani deasupra tenebrelor şi disperării şi le-am dat speranţă pentru viitor", a spus generalul american John Campbell duminică, la Kabul, într-o ceremonie care marchează încheierea misiunii, citat într-un mesaj postat pe contul de Twitter al ISAF.

Generalul Campbell, care se adresa militarilor NATO prezenţi duminică la cartierul general al ISAF la ceremonie, a adăugat "aţi făcut Afganistanul mai puternic şi ţările noastre mai sigure".

"Sper că sunteţi mândri de impactul pozitiv pe care l-aţi putut avea şi că veţi continua să aveţi (impact) asupra afganilor şi viitorului lor", a continuat comandantul Forţei NATO.

La 1 ianuarie, misiunea "Susţinere Hotărâtă" vizând ajutoarea şi formarea armatei afgane, va prelua ştafeta, cu 12.500 de oameni, de la misiunea ISAF, care a pierdut 3.845 de militari începând din 2001 şi până în prezent.

"Calea de parcurs rămâne dificilă, dar vom triumfa", a subliniat generalul Campbell. "Prin misiunea Susţinere Hotărâtă vom continua să-i susţinem (pe afgani)", a insistat el.

La rândul său, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a scris, într-un comunicat, că "la sfârşitul acestui an, ne încheiem misiunea de luptă în Afganistan şi deschidem un nou capitol în relaţiile noastre cu această ţară".

"Mulţumită eforturilor remarcabile ale forţelor noastre, ne-am atins obiectivul pe care ni le-am stabilit. Ne-am făcut ţările mai sigure, lăsând teroriştii internaţionali fără un sanctuar", continuă Stoltenberg . "Noi am făcut Afganistanul mai puternic, creând forţe de securitate inexistente anterior", a conchis secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici