Comisia Europeană anchetează organizarea din fonduri UE a unui concert susţinut de Elton John

Comisia Europeană a declanşat o anchetă după ce Italia a cheltuit 720.000 de euro din fonduri europene pentru un concert susţinut în 2009 de cântăreţul britanic Elton John, relatează presa italiană.

153 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană anchetează organizarea din fonduri UE a unui concert susţinut de Elton John

Elton John (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Trebuie să punem capăt cheltuirii la întâmplare a fondurilor europene. Prin noul acord de parteneriat pe care îl aşteptăm din toamnă în relaţia cu Italia, vrem să ne asigurăm că resursele disponibile vor fi concentrate pe priorităţi clare", a declarat, într-un interviu acordat ANSA, Johannes Hahn, comisarul UE pentru Politici Regionale.

"Există unele tipuri de proiecte pe care nu vrem să le mai vedem şi altele pe care le aşteptăm. Ca exemple bune, putem menţiona proiectul Tecnopoli din Emilia Romagna, planurile de dezvoltare urbană din Toscana şi proiectele de energii regenerabile din Puglia", a explicat oficialul UE.

"Dar nu vrem să mai vedem fonduri europene alocate pentru evenimente precum concertul lui Elton John de la Napoli sau pentru autostrada Salerno-Reggio Calabria", a insistat comisarul UE.

"Nu vrem să fim inflexibili; spre exemplu, credem că Italia trebuie să se axeze pe turismul sustenabil şi pe protejarea patrimoniului cultural", a subliniat comisarul UE.

Autorităţile din Napoli au organizat, în septembrie 2009, din fonduri europene, un concert al cântăreţului britanic Elton John care a costat 720.000 de euro. Potrivit ziarului Corriere della Sera, Comisia Europeană a declanşat o anchetă în acest caz, cerând Primăriei oraşului Napoli să restituie fondurile cheltuite pentru concert.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici