Conflictul dintre Polonia şi UE s-a mutat în Parlamentul European. „Respingem ameninţările şi şantajul. Europa aplică standarde duble”

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a denunţat marţi, în Parlamentul European, presiunile exercitate de Bruxelles şi aplicarea standardelor duble, amintind că Uniunea Europeană nu este un stat, în timp ce Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a ameninţat Varşovia cu sancţiuni.

6901 afișări
Imaginea articolului Conflictul dintre Polonia şi UE s-a mutat în Parlamentul European. „Respingem ameninţările şi şantajul. Europa aplică standarde duble”

Conflictul dintre Polonia şi UE s-a mutat în Parlamentul European. „Respingem ameninţările şi şantajul. Europa aplică standarde duble”

"Pentru Polonia, integrarea europeană este o opţiune în direcţia civilizaţiei, suntem aici, este locul nostru şi nu plecăm nicăieri, vrem ca Europa să redevină puternică, ambiţioasă şi curajoasă", a declarat premierul Mateusz Morawiecki, potrivit agenţiei ANSA şi publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, în cursul dezbaterii organizate de Parlamentul European, la Strasbourg, pe tema situaţiei statului de drept din Polonia.

"De prea multe ori, Europa aplică standarde duble. Nu trebuie să luptăm unii cu alţii, nu trebuie să căutăm vinovaţi acolo unde nu există. Polonia este atacată în mod tendenţios şi nejustificat. Regulile jocului trebuie să fie egale pentru toţi. Nu este admis să se vorbească despre sancţiuni. Noi respingem limbajul ameninţărilor şi şantajului", a subliniat premierul Poloniei.

"Uniunea Europeană este un mare succes al ţărilor europene, o puternică alianţă economică, politică şi socială, cea mai dezvoltată organizaţie din istorie. Însă Uniunea Europeană nu este un stat, ci are state membre. Statele sunt cele care rămân suverane, deasupra tratatelor. Noi am transferat prin tratate anumite competenţe Uniunii Europene, dar nu toate competenţele. Competenţele UE au limite, nu mai putem păstra tăcerea, refuzăm centralizarea europeană", a insistat Mateusz Morawiecki.

Însă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat preocupare, în cursul aceleiaşi dezbateri, în legătură cu recenta decizie a instanţei constituţionale din Polonia, care a constatat incompatibilităţi cu tratatele comunitare.

"Noi suntem preocupaţi de recenta decizie a instanţei constituţionale poloneze. Comisia Europeană analizează atent această sentinţă, iar eu pot să vă spun că sunt foarte preocupată, deoarece este pus sub semnul întrebării fundamentul Uniunii Europene, este vorba despre o provocare directă asupra ordinii juridice europene", a afirmat Ursula von der Leyen. "Destinul Poloniei este în Europa, dar nu vom permite periclitarea valorilor UE. Comisia Europeană va acţiona", a atras atenţia Ursula von der Leyen, evocând posibilitatea activării procedurilor de sancţionare.

Polonia este un "membru loial" în cadrul Uniunii Europene, dar se opune centralizării excesive a puterii, a afirmat luni premierul Mateusz Morawiecki, într-o scrisoare adresată liderilor UE.

"Aş vrea să ofer din nou asigurări că Polonia rămâne un membru loial al Uniunii Europene. Dar există un fenomen periculos care ameninţă viitorul Uniunii Europene. Mă refer la transformarea în mod gradual a Uniunii Europene într-o entitate care ar înceta să mai fie o alianţă a statelor libere, egale şi suverane şi ar deveni un organism condus în mod centralizat, guvernat de instituţii lipsite de control democratic", a scris Mateusz Morawiecki în scrisoarea adresată liderilor UE.

Uniunea Europeană critică de mulţi ani reformele în sistemul judiciar aplicate de Guvernul de la Varşovia, dar tensiunile s-au amplificat recent, după ce Tribunalul constituţional din Polonia a contestat supremaţia dreptului comunitar. În contextul tensiunilor, au apărut speculaţii că Polonia s-ar putea retrage din Uniunea Europeană, dar premierul Mateusz Morawiecki a dat asigurări că Guvernul de la Varşovia nu doreşte acest lucru.

Săptămâna trecută, premierul Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de încălcarea drepturilor statelor membre, afirmând că este "un moment de răscruce" pentru starea democraţiei din cauza abordărilor instituţiilor comunitare.

"Ne aflăm într-un moment crucial, am putea spune că suntem într-un moment de răscruce în istoria Uniunii Europene", a declarat joia trecută premierul Mateusz Morawiecki într-un discurs rostit în Parlamentul de la Varşovia. "Democraţia este pusă la încercare - cât de mult se vor retrage naţiunile europene din faţa uzurpării exercitate de unele instituţii UE?", a subliniat Mateusz Morawiecki.

Întrebat despre afirmaţiile premierului Poloniei, Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că Executivul UE "are sarcina garantării funcţionării corespunzătoare a ordinii juridice comunitare şi se va asigura că drepturile europenilor prevăzute în Tratate vor continua să fie protejate". Christian Wigand a subliniat că va fi analizată recenta decizie a instanţei constituţionale de la Varşovia, precizând că evaluarea iniţială indică "probleme foarte grave referitoare la primatul legislaţiei UE".

Uniunea Europeană a avertizat deja că va avea o reacţie "fermă" la decizia Tribunalului constituţional din Polonia, care a constatat incompatibilităţi în raport cu Tratatele comunitare. "Răspunsul va fi ferm. Trebuie să fie clar: dacă eşti membru al unui club trebuie să te conformezi regulilor clubului. Iar cea mai importantă regulă a clubului este că legislaţia europeană are supremaţie faţă de cea naţională. În caz contrar, acest club nu mai poate funcţiona ca o Uniune", a afirmat Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. Comisia Europeană a suspendat, pe fondul disputelor cu Polonia, procedurile de aprobare a Planului de relansare economică şi rezilienţă, astfel că alocarea fondurilor comunitare destinate Varşoviei este blocată.

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis recent că unele articole ale tratatelor Uniunii Europene sunt incompatibile cu Legea constituţională poloneză, afectând suveranitatea ţării. "Organismele europene acţionează prin depăşirea competenţelor", a argumentat Julia Przylebska, preşedintele Tribunalului constituţional din Polonia. Julia Przylebska a enumerat o serie de articole ale Tratatelor UE care, conform judecătorilor instanţei constituţionale de la Varşovia, sunt în contradicţie cu Legea fundamentală din Polonia. De altfel, Tribunalul constituţional, cea mai înaltă instanţă judiciară din Polonia, a denunţat "ingerinţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în sistemul judiciar polonez".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici