Consiliul Europei exprimă preocupare privind condiţiile din penitenciarele din România

Consiliul Europei (CoE) exprimă, într-un raport publicat joi, preocupări privind acuzaţii credibile despre rele tratamente şi despre condiţiile semnalate în penitenciare din România, notând progrese în reducerea abuzurilor similare în spaţiile pentru detenţie ale poliţiei.

1130 afișări
Imaginea articolului Consiliul Europei exprimă preocupare privind condiţiile din penitenciarele din România

Consiliul Europei exprimă preocupare privind condiţiile din penitenciarele din România (Foto: Adrian Stoicoviciu / Mediafax Foto)

"Comisia antitortură a CoE, care a efectuat vizite în România în iunie 2014, a primit reclamaţii privind cele mai grave abuzuri din partea unor deţinuţi ţinuţi în penitenciare de maximă securitate din Arad şi Oradea; au fost semnalate agresiuni asupra deţinuţilor comise de forţele speciale", precizează raportul Consiliului Europei.

Delegaţia Comisiei antitortură a analizat dosare medicale care confirmau existenţa abuzurilor. "Se pare că cele mai multe dintre aceste cazuri erau reacţii disproporţionate vizând pedepsirea deţinuţilor implicaţi în incidente de acest fel", conform raportului.

Acuzaţii privind rele tratamente au fost înregistrate şi în penitenciarul pentru femei din Târgşor, "unde personalul a avertizat deţinutele să nu discute cu delegaţia" Consiliului Europei.

"Comisia antitortură a Consiului Europei îndeamnă autorităţile române să prevină şi să contracareze orice tip de rele tratamente prin informarea constantă a poliţiei şi a angajaţilor penitenciarelor (...) că relele tratamente sunt infracţiuni şi vor fi sesizate justiţiei, avertizând că deţinuţii violenţi pot fi imobilizaţi cu o forţă proporţionată", subliniază organizaţia paneuropeană.

"Supraaglomerarea, o problemă persistentă în sistemul penitenciar român, a fost observată în toate închisorile vizitate. Comisia este preocupată de lipsa personalului suficient, care amplifică riscul violenţelor între deţinuţi şi tensiunile între deţinuţi şi angajaţi. Personalul medical era insuficient în penitenciarele Arad şi Târgşor, fiind la niveluri normale în spitalul penitenciarului Rahova", precizează Consiliul Europei.

În schimb, "majoritatea indivizilor intervievaţi în spaţiile de arest ale secţiilor de poliţie au afirmat că sunt trataţi corect". "Numărul şi gravitatea relelor tratamente aplicate de poliţie au scăzut faţă de vizita precedentă, efectuată în 2011", subliniază Consiliul Europei.

"Condiţiile din arestul secţiilor de poliţie rămân mediocre din cauza supraaglomerării şi igienizării", atrage atenţia raportul.

Autorităţile române au dat asigurări, conform raportului, că aplică o politică de toleranţă zero faţă de relele tratamente.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici