Cooperarea dintre serviciile de informaţii americane şi egiptene, ameninţată de revoltele din Egipt

Manifestaţiile care afectează Egiptul de aproape două săptămâni ar putea avea drept consecinţă subminarea relaţiei strânse dintre serviciile antiteroriste americane şi cele egiptene în timpul regimului preşedintelui Hosni Mubarak.

37 afișări
Imaginea articolului Cooperarea dintre serviciile de informaţii americane şi egiptene, ameninţată de revoltele din Egipt

Cooperarea dintre serviciile de informaţii americane şi egiptene, ameninţată de revoltele din Egipt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit experţilor şi oficialilor contactaţi de AFP, spionii egipteni îi ajută pe omologii lor americani în urmărirea combatanţilor ismalişti şi ai Al-Qaida încă dinainte de atentatele de la 11 septembrie.

Potrivit lui Michael Desch, profesor de ştiinţe politice la universitatea americană Notre-Dame, acest lucru nu lasă loc de îndoială: "există mai multe în joc", în momentul în care regimul Mubarak şi preşedintele însuşi sunt contestaţi de manifestanţi.

Egiptenii, subliniază Desch, "ne-au ajutat mult în «războiul împotriva terorismului»", decretat de preşedintele George W. Bush după 11 septembrie.

Washingtonul a primit aprobare de la Cairo pentru folosirea teritoriului său pentru operaţiuni aeriene. Iar egiptenii nu au nimic de spus atunci când americanii le transferă suspecţi de terorism pentru a-i supune unor interogatorii dure.

Dar această relaţie strânsă ar putea să se încheie rapid dacă manifestanţii vor reuşi să îl determine pe Hosni Mubarak să demisioneze după aproape 30 de ani la conducerea ţării.

"Întrebarea care este următoarea: un Guvern, altul decât cel al lui Mubarak, va fi cooperant?", se întreabă Michael Desch. "Răspunsul este probabil nu".

Şi dacă noii lideri vor trebui să îşi justifice actele în faţa poporului egiptean, este probabl să fie mai puţin înclinaţi să sprijine americanii.

Până în prezent, explică Michael Desch, serviciile de informaţii egiptene au fost dispuse "să facă treaba murdară pe care noi nu am vrut să o facem".

Americanii se tem, de asemenea, de un scenariu după modelul turc, în care Egiptul ar rămâne un aliat dar nu ar mai urma orb Washingtonul, fără să reflecteze de două ori.

În 2003, administraţia Bush a încasat o lovitură dură când Parlamentul de la Ankara a refuzat să permită armatei americane să utilizeze teritoriul turc ca bază de lansare a operaţiunilor în nordul Irakului.

"Pe măsură ce ţara (regiunea, n.red.) se democratizează, este posibil ca deciziile luate de alegători să contribuie la progresul procesului democratic, dar ca ele să nu fie neapărat în interesul securităţii Statelor Unite", remarcă Rick Nelson, de la Center for Strategic and International Studies.

El susţine, totuşi, că legăturile dintre spionii egipteni şi partenerii lor americani nu vor fi date uitării doar pentru că se schimbă conducerea la Cairo.

Există "o reţea veche de prieteni ai Statelor Unite (în Egipt) care va rezista independent de Guvernul în funcţie", explică Rick Nelson.

În plus, adaugă Michael O'Hanlon de la Brookings Institution, este posibil ca indiferent ce nou lider va veni la putere să vadă avantaje în continuarea relaţiilor cu Washingtonul.

Statele Unite şi Egiptul "au interesul să conducă la eşec entităţi ca Al-Qaida şi, mai global, să oprească islamiştii", aminteşte O'Hanlon. "Dar bineînţeles, acest lucru implică o conducere moderată în Egipt", nuanţează el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici