Coreea de Nord a anulat restricţiile de călătorie impuse din cauza Ebola

Coreea de Nord a anulat restricţiile dure de călătorie pe care le-a impus anul trecut cu scopul de împiedica pătrunderea virusului Ebola în ţară, relatează Associated Press.

387 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord a anulat restricţiile de călătorie impuse din cauza Ebola

Coreea de Nord a anulat restricţiile de călătorie impuse din cauza Ebola (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această ţară deja izolată aproape că şi-a închis de tot frontierele pentru străini, în octombrie, încetând să elibereze vize "neesenţiale" şi solicitându-le celor câţiva străini primiţi pe teritoriul său să petreacă trei săptămâni în carantină. Regulile le-au fost aplicate diplomaţilor, ONG-urilor şi chiar unor oficiali nord-coreeni de rang înalt la întoarcerea din călătorii în străinătate.

Un turoperator, Uri Tours, a anunţat pe site că a fost anunţat de către compania nord-coreeană aeriană de stat că restricţiile au fost anulate. "Am fost anunţaţi de către Air Koryo că frontierele Coreei de Nord sunt deschise acum turiştilor şi că restricţiile impuse în urmă cu patru luni au fost ridicate", a anunţat compania.

Presa nord-coreeană a sugerat că virusul Ebola a fost creat de către Statele Unite cu scopul de a fi folosit ca armă biologică.

Decizia Phenianului de a impune restricţii în pofida lipsei celei mai mici ameninţări - nu s-au înregistrat cazuri de Ebola în Asia, iar Coreea de Nord efectuează foarte puţine schimburi cu ţările africane cel mai dur afectate de epidemie - a avut un impact puternic asupra agenţiilor specializate în a aduce turişti în această ţară.

Comitetul nord-coreean pentru carantină a anunţat într-un comunicat că turiştii din ţările cel mai afectate de Ebola - Guineea, Liberia şi Sierra Leone - dar şi din ţări care se învecinează cu ele vor fi plasaţi în continuare în carantină timp de trei săptămâni, în timp ce turiştii din celelalte ţări vor putea să pătrundă pe teritoriul nord-coreean doar în urma unor examene medicale de rutină.

Coreea de Nord şi-a intensificat activităţile turistice cu speranţa de a obţine valuta străină de care are mare nevoie, iar în ultimii câţiva ani a încercat să-şi îmbunătăţească infrastructura turistică. Anul trecut a deschis prima staţiune de lux pentru schiat şi a anunţat că a creat o serie de zone turistice speciale pe întregul teritoriu. Ea vizează în principal turişti din China, dar vin şi tot mai mulţi de turişti din Occident.

Însă anularea restricţiilor are loc prea târziu pentru unul dintre cele mai importante evenimente care-i interesează pe turişti.

Oficiali au anunţat că străinii nu vor putea să participe la maratonul de la Phenian de luna viitoare. Acesta a fost deschis pentru prima dată străinilor anul trecut şi a înregistrat un mare succes. Agenţii de voiaj au anunţat că se aşteptau ca alergători din întreaga lume să participe şi anul acesta, dar au fost nevoite să anuleze rezervările în ultimul moment.

Uri Tours a anunţat totuşi că aşteaptă informaţii suplimentare, pentru a afla dacă anularea restricţiilor impuse din cauza Ebola se aplică şi maratonului.

Coreea de Nord a anunţat, de asemenea, că nu va organiza ediţia din acest an a popularelor jocuri de masă Arirang. Acestea reprezintă altă mare atracţie pentru turişti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici