Coreea de Nord vrea să lanseze o nouă rachetă: Prima treaptă a fost instalată în poligon

Coreea de Nord a instalat prima treaptă a unei rachete cu rază lungă de acţiune pe care doreşte să o lanseze în decembrie, a anunţat luni agenţia Yonhap, iar emisarul special al Seulului în domeniul nuclear urmează să îl întâlnească marţi pe omologul său american în Statele Unite.

573 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord vrea să lanseze o nouă rachetă: Prima treaptă a fost instalată în poligon

Coreea de Nord vrea să lanseze o nouă rachetă: Prima treaptă a fost instalată în poligon (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Prima treaptă a fost instalată în poligonul Sohae (nord-vest), unde a fost efectuată lansarea eşuată a unei rachete cu rază lungă de acţiune în aprilie 2012, precizează Yonhap, care citează o sursă din cadrul Guvernului sud-coreean.

Phenianul a anunţat sâmbătă că prevede lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune în vederea plasării pe orbită a unui satelit de observare terestră în perioada 10-22 decembrie, în urma unei alize efectuată de oameni de ştiinţă "asupra unor erori comise la precedenta lansare, în aprilie".

Nord-coreenii i-au avertizat pe vecinii lor că lansarea va fi efectuată undeva în intervalul orar local 7.00 (0.00, ora României) şi 12.00 (5.00, ora României), în cadrul unei ferestre de timp prevăzute în acest sens, a precizat un oficial din cadrul Ministerului sud-coreean de Externe, citat de Yonhap.

Potrivit unei notificări comunicate de către Phenian, prima treaptă se va prăbuşi în Marea Galbenă, în largul coastei de vest a Peninsulei coreene, iar a doua treaptă va cădea în mare la aproximativ 190 de kilometri est de Filipine.

Emisarul special al Coreei de Sud pentru domeniul nuclear Lim Sung-nam urma să îi întâlnească pe ambasadorii chinez, rus şi japonez luni, la Seul, pentru a discuta despre proiectul acestui tir, a adăugat oficialul guvernamental.

De asemenea, Lim Sung-nam urmează să efectueze marţi o vizită în Statele Unite, pentru a discuta despre acest subiect cu omologul său american Glyn Davies.

"Lim Sung-nam are obiectivul să discute despre reacţia faţă de lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune de către nord-coreeni", a precizat un oficial guvernamental pentru AFP.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici