CRIZA IMIGRANŢILOR: Jumătate din refugiaţii care ajung în Germania suferă de “boli psihologice”

Jumătate din refugiaţii care reuşesc să ajungă în Germania suferă de afecţiuni psihologice precum depresie sau tulburare de stres posttraumatic (TSPT), potrivit unui studiu realizat de Camera psihoterapeuţilor germani (BPtK), relatează Business Insider.

1494 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Jumătate din refugiaţii care ajung în Germania suferă de “boli psihologice”

Jumătate din refugiaţii care ajung în Germania suferă de “boli psihologice” (imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Conform organizaţiei germane, 40% din refugiaţi au manifestat gânduri suicidale sau chiar au “încercat să se sinucidă”, iar copiii refugiaţi au o şansă de 15 ori mai mare să sufere de boli psihologice decât copiii germani.

Numai 4% din refugiaţi primesc ajutor psihologic în adăposturi, susţine preşedintele organizaţiei, Dietrich Munz, care cere guvernului german să schimbe regulile referitoare la tratamentul psihologic din adăposturile pentru refugiaţi, informează Business Insider.

Dintre copiii refugiaţi, 40% au fost martori la violenţă, iar 26% au privit cum membrii familiilor acestora erau atacaţi.

Raportul survine în contextul unor proteste izbucnite miercuri la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, unde refugiaţi care au fugit de conflictele din Orientul Mijlociu cer să fie lăsaţi să-şi continue drumul către Europa de Vest.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici