Croaţia a scos la vânzare „fabrica de politicieni iugoslavi” a lui Tito. Cât costă clădirea uriaşă cu 145 de dormitoare | VIDEO

Autorităţile croate au scos la vânzare o uriaşă clădire modernistă care a găzduit cândva un prestigios centru de educaţie politică din Iugoslavia, relatează Balkan Insight.

5211 afișări
Imaginea articolului Croaţia a scos la vânzare „fabrica de politicieni iugoslavi” a lui Tito. Cât costă clădirea uriaşă cu 145 de dormitoare | VIDEO

Croaţia a scos la vânzare „fabrica de politicieni iugoslavi” a lui Tito. Cât costă clădirea uriaşă cu 145 de dormitoare | VIDEO

Căzută acum în ruină, clădirea se află în Kumrovec, la graniţa dintre Croaţia şi Slovenia, în satul natal al lui Iosip Broz Tito, fondatorul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Aici era cândva nucleul educaţional de teorie politică socialistă din blocul iugoslav.

Acum, Ministerul Proprietăţilor de Stat din Croaţia a scos la vânzare clădirea decrepită la preţul de 1,6 milioane de euro.

Construită în stilul brutalist caracteristic edificiilor de stat din fosta Iugoslavie, Şcoala de Politică din Kumrovec a fost inaugurată în 1981, la un an după moartea lui Tito, şi a devenit în scurt timp neîncăpătoare în faţa valurilor de tineri politicieni care voiau să se specializeze în teorie marxist-leninistă.

Şcoala era împărţită pe 145 de dormitoare, fiecare încăpere având un singur pat, şi era prevăzută cu o sală de cinema, o sală de sport şi un buncăr antiatomic.

În 1990, Şcoala Politică era deja istorie, clădirea fiind ocupată de Ministerul Apărării şi transformată în tabără de pregătire militară. Un an mai târziu, pe fondul războiului dintre trupele croate, Armata Populară Iugoslavă şi Armata Republicii Sârbe Krajina, dormitoarele aveau să fie ocupate de refugiaţi scăpaţi din Asediul Vukovarului (25 august-18 noiembrie 1991).

Nu este prima încercare a autorităţilor croate de a vinde clădirea. În 2003, Croaţia cerea pentru fosta Şcoală Politică suma de 3,5 milioane de euro, însă niciun cumpărător nu şi-a manifestat dorinţa să o achiziţioneze.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici