Disensiuni între Fox News şi CNN privind utilizarea jurnaliştilor ca "scuturi umane" în Libia

Posturile de televiziune Fox News şi CNN au poziţii diferite în legătură cu informaţiile conform cărora forţele guvernamentale libiene ar fi folosit jurnalişti occidentali ca "scuturi umane" pentru a evita atacarea complexului lui Muammar Kadhafi.

47 afișări
Imaginea articolului Disensiuni între Fox News şi CNN privind utilizarea jurnaliştilor ca "scuturi umane" în Libia

Disensiuni între Fox News şi CNN privind utilizarea jurnaliştilor ca "scuturi umane" în Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Forţele guvernamentale libiene au folosit jurnalişti ca "scuturi umane" pentru a încerca să evite atacarea complexului lui Muammar Kadhafi, susţine postul american Fox News, dar informaţia este negată de corespondentul CNN prezent la faţa locului.

Potrivit Fox News, un atac care urma să aibă loc duminică împotriva complexului lui Muammar Kadhafi a fost amânat din cauză că în apropiere erau jurnalişti de la CNN, Reuters şi alte agenţii. Conform Fox News, jurnaliştii occidentali fuseseră aduşi în apropierea complexului sub pretextul de a li se prezenta daunele produse de atacul iniţial, însă au fost folosiţi ca "scuturi umane".

Forţele coaliţiei au oprit operaţiunea împotriva complexului lui Kadhafi şi într-un final au anulat-o tocmai pentru a se evita victimele civile.

Corespondentul CNN în Tripoli, Nic Robertson, a criticat vehement relatările postului Fox News, afirmând că informaţia este "ofensatoare şi ipocrită". Robertson a precizat că toţi corespondenţii străini au fost avertizaţi să nu rămână mult timp în apropierea complexului pentru a nu fi răniţi de un eventual atac.

"Este o prostie să se spună că jurnaliştii au fost folosiţi ca scuturi umane. Mă aştept la minciuni din partea Guvernului de aici. Dar nu din partea altor jurnalişti. Sunt dezamăgit", a spus Robertson.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici