Doisprezece membri ai noului Parlament bulgar au fost agenţi secreţi comunişti

Doisprezece membri ai noului Parlament bulgar au fost deconspiraţi ca agenţi secreţi ai fostei Securităţi de Stat comuniste (DS), relatează site-ul Novinite.com.

107 afișări
Imaginea articolului Doisprezece membri ai noului Parlament bulgar au fost agenţi secreţi comunişti

Doisprezece membri ai noului Parlament bulgar au fost agenţi secreţi comunişti

Potrivit site-ului desebg.com, dedicat dosarelor secrete ale fostei Securităţi de Stat, toate cele patru partide care au depăşit pragul de 4% şi au obţinut mandate în noul Parlament au foşti spioni comunişti în cadrul lor.

Partidul Socialist Bulgar (PSB) şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MDL) a etnicilor turci vor avea câte patru parlamentari ce au avut legături cu fostul serviciu secret comunist, în timp ce GERB va avea trei. Formaţiunea ultranaţionalistă Ataka va avea un parlamentar care a colaborat cu DS.

Parlamentul unicameral bulgar are în total 240 de mandate.

O verificare efectuată în aprilie de Comisia Dosarelor, care investighează arhivele fostei Securităţi comuniste, a stabilit că 143 de candidaţi pentru mandate de parlamentari au fost agenţi DS şi din cadrul serviciilor de informaţii militare.

Din Parlamentul anterior au făcut parte 11 foşti agenţi DS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici