Donald Trump neagă că ar fi sugerat asasinarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Preşedintele american Donald Trump a negat miercuri că ar fi propus asasinarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, răspunzând la afirmaţiile făcute de jurnalistul de investigaţii Bob Woodward în noua sa carte, relatează site-ul agenţiei Reuters.

499 afișări
Imaginea articolului Donald Trump neagă că ar fi sugerat asasinarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Donald Trump neagă că ar fi sugerat asasinarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Donald Trump a declarat că o posibilă asasinare "nu a fost niciodată discutată".

"Acest lucru nu a fost niciodată contemplat şi nici nu va fi", a afirmat Trump, numind cartea lui Woodward "ficţiune".

Potrivit carţii "Fear: Trump in the White House", care va fi publicată pe 11 septembrie, Donald Trump ar fi sugerat asasinarea lui Bashar al-Assad, însă secretarul Apărării, Jim Mattis, ar fi ignorat cererea.

Administraţia Donald Trump a avertizat marţi că Statele Unite şi aliaţii săi vor reacţiona "prompt şi adecvat" dacă forţele regimului Bashar Al-Assad utilizează din nou arme chimice.

Anterior, preşedintele american Donald Trump l-a avertizat pe omologul său sirian Bashar al-Assad şi pe aliaţii, Iranul şi Rusia, să nu lanseze o ofensivă în provincia Idlib din Siria, afirmând că sute de mii de persoane ar putea fi ucise.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului este de câteva sute de mii de morţi. Regiunea siriană Idlib este una din ultimele bastioane ale opoziţiei faţă de Assad, fiind controlată de grupări militante radicale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici