Două explozii, produse la Mombasa: Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi mai multe rănite, sâmbătă, în două explozii produse de bombe în portul kenyan Mombasa, au anunţat oficiali, citaţi de AFP.

71 afișări
Imaginea articolului Două explozii, produse la Mombasa: Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite

Două explozii, produse la Mombasa: Cel puţin trei persoane au murit şi mai multe au fost rănite (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O explozie a avut loc la Reef Hotel, pe o plajă din cartierul Nyari, iar alta s-a produs în cartierul Mwembe Tayari, în apropiere de centrul oraşului, a anunţat Centrul kenyan pentru catastrofe.

Ministerul kenyan de Interne a anunţat că trei persoane au fost ucise şi alte zeci rănite într-o staţie de autobuz, la Mwembe Tayari, după ce o grenadă a explodat în mijlocul mulţimii. El a adăugat că un dispozitiv artizanal a explodat în sau în apropiere de Reef Hotel, însă nu a provocat victime.

"Am avut două incidente: unul într-o staţie de autobuz, în care trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar al doilea, care s-a produs în apropierea unui hotel din Nyali, nu s-a soldat cu victime", a declarat pentru AFP un oficial al poliţiei.

Mombasa, al doilea oraş al ţării, situat la Oceanul Indian, este locuit de o importantă comunitate musulmană şi reprezintă unul dintre principalele porturi de intrare în Africa de Est. Liniştia oraşului a fost tulburată în ultimele luni de numeroase acte de violenţă şi atentate. Guvernul a lansat o vastă ofensivă împotriva islamiştilor care ar avea legături cu rebelii din Al-Shabaab.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici